Rubrica "Alternative" de azi se ocupă exclusiv de prezentarea impresiilor dobândite dincolo de graniţă de trei tinere, care au avut prilejul să exploreze civilizaţii diferite şi care ne aduc în casele noastre entuziasmul unor experienţe cu totul şi cu totul inedite. Schimbul de experienţă trinaţional prezentat de Doroteea Ianc cu o precizie a detaliului ce relevă bucuria acumulării de noi şi noi pagini de experienţă ne introduce în spiritul liceului. Pe de altă parte, Bursele Socrates de 9 luni la Orl?ans prezentate de Gabriela Gy?ri şi Ioana Sabău sunt o treaptă în plus în devenire şi punctează conceptul de învingător în mediul studenţesc. Trei învingătoare gata să împărtăşească cu toţi cititorii Crişanei emoţia plecării şi reîntoarcerii pe plaiuri dragi, mioritice, dar care nu au de oferit mai nimic tinerei generaţii. Schimb de experienţă trinaţional Începând din 26 iunie 2005 şi până în 20 iulie, câţiva elevi de clasa a XI-a de la trei licee orădene (Liceul Teoretic "Ady Endre", Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu" şi Colegiul Naţional "Mihai Eminescu") au avut şansa de a participa la un schimb de experienţă trinaţională între Germania, Ungaria şi România. Scopul acestei activităţi este, fireşte, legarea unor prietenii, fapt dovedit şi de structura programului: românii şi maghiarii stăteau la familii-gazdă în Germania, urmând ca mai apoi gazdele să devină oaspeţi în Ungaria, respectiv România. În total au participat 60 de elevi, adică 20 din fiecare ţară. Impresiile în urma acestui program sunt variate. Eu îmi voi împărtăşi trăirile de pe parcursul întregii activităţi. Pentru început, aş vrea să distrug clişeul care sună cam aşa: "nordicii (nemţii în acest caz) sunt reci". Cei cu adevărat "reci" în acest program am fost noi, vizitatorii. Nu înţeleg un astfel de comportament, având în vedere că ţelul nostru era de a cunoaşte o altă lume, cu obiceiurile ei, nu să comentăm îndelung naţia unora sau altora. Un simbol sugestiv al acestui schimb a fost tricoul primit ce avea pe piept o inimă desprinsă din cartea de anatomie, colorată în nuanţele celor trei steaguri ale parteneriatului. Consider că trebuia să urmăm mesajul tricoului şi să uităm că nu vorbim aceeaşi limbă, nu avem aceleaşi rădăcini, dar ne leagă poate istoria sau, mai presus de toate, darul de a fi om. Locurile pe care le-am vizitat vor rămâne, cu siguranţă, în amintirea noastră. O metodă interactivă de a cunoaşte oraşul Bamberg a fost aşa-zisul "Stadttrally", o variantă avansată a binecunoscutului concurs de orientare turistică. Această probă de două ore a fost câştigată de grupa de la Eminescu. Se zice că dacă nu bei bere cât timp stai în Germania, nu guşti ţara cu adevărat. Neavând de gând ca şederea noastră să fie insipidă, am poposit în faimoasa berărie sau "grădină de bere" (traducerea mot ? mot a compusului german "Biergarten") Wilderose şi am degustat o gamă largă de beri. Berea specifică oraşului este "Rauchbier" (berea cu fum), care, din proprie experienţă spun, se aseamănă cu şunca afumată? lichidă. Preferata mea şi a multora a fost "Radler", berea cu limonadă. Ceea ce mi s-a părut mai mult decât interesant a fost că la berăriile germane poţi duce mâncare de acasă pentru a o servi lângă bere. Tot aici, la Wilderose, am fost spectatorii unei reprezentaţii alese a formaţiei de jazz a Franz- Ludwig Gymnasium (liceul partener). Zilele următoare am vizitat M?nchen-ul. Am început cu Muzeul Audi din Iugolstadt, unde am admirat o serie de maşini celebre din filme pe măsură ("Knight Rider", "The Flinstones", "I Robot"), produse de concernul Audi. Modelele prezentate aparţineau unui ciclu de producţie lung, datând din a doua jumătate a secolului XIX. La Nymphenburg am fost câteva clipe locatarii superbei reşedinţe a dinastiei de Habsburg. Pentru a avea oraşul la picioarele noastre, am urcat în faimosul Olympiaturn (550 m). De aici se putea observa stadionul Bayern M?nchen, în toată splendoarea sa, precum şi uzinele BMW (Bayern Motor Wagen), care au forma unor motoare de automobile. La mică distanţă se află Muzeul Rock, care, pe lângă o ie hippy cu autograph a lui Jimmy Morrison de la Doors, păstrează şi alte "curiozităţi" mai recente cum ar fi pantalonii Versace ai lui Britney Spears, purtaţi chiar la un concert susţinut în M?nchen. Apogeul excursiei a constat în vizita la lagărul de exterminare nazist Dacchan. Din păcate, acolo nu am avut parte de ghid şi multe părţi ale lagărului ni le explicam singuri, citind etichetele ataşate. Totul era confuz. Înnoptarea la M?nchen a fost una memorabilă: un cort alb milităresc de 60 de persoane, cu scândură pe jos. Cele 60 de persoane care urmau să doarmă în cort erau tinere fete, băieţi, femei, bărbaţi, cu vârsta cuprinsă între 16 şi 40 de ani. Următorul obiectiv turistic vizitat a fost ţinutul Fr?ukische Schweiz. Aici am vizitat un muzeu cu "de toate", deşi inscripţia din faţa clădirii specifica un cu totul alt profil: istoric şi arheologic. Exponatele variau de la schelete de balauri pitici la cutii de detergent şi metode contraceptive. Viaţa de noapte am descoperit-o la sfârşit de săptămână, când aveam timp liber cu familia. Într-adevăr, există muzică şi atmosferă pe toate gusturile: specific african (Vamos), muzică electronică (H?rsaal), specific american (Fun Tower), dark rock şi muzică gotică (La Nuit Obscure), reggae (Morph Club). Pe lângă varietate, am invidiat şi sistemul de climatizare al cluburilor, care împiedica perceperea căldurii sau a fumului de ţigară. "Răceala" nemţilor s-a simţit în discoteci, ei preferând să stea la masă şi să bea, în loc să danseze pe ring. Pentru a cunoaşte mai bine stilul de viaţă german, mai ales cel al elevilor, am asistat la câteva ore de curs. Atmosfera din timpul orelor este şocant de lejeră pentru nişte elevi români obişnuiţi cât de cât cu disciplina de la şcoală. Elevii sunt neatenţi, profesorii nu le fac observaţii, iar predarea se desfăşoară după un model "mură-n gură", aş putea zice (eşti întrebat dacă o anumită sintagmă e metaforă, răspunzi cu "da" şi aproape e terminată interpretarea poeziei). Orele ţin 40 de minute, pauzele 5 şi se încurajează activităţile caritabile în cadrul şcolii. La N?rnberg am fost şi noi părtaşii virtuali ai renumitelor procese hitleriene. Aveam doar o oră la dispoziţie pentru a vizita muzeul. Alcătuirea lui nu înceta să ne uimească: walkie-talkie-urile primite pentru a asculta ghidul în oricare din limbile engleză, germană, franceză, italiană, spaniolă sau japoneză aveau un sistem aparte de senzori care se activau în momentul intrării într-o anumită zonă a clădirii; astfel am putut asculta subtitrarea filmelor de pe ecranele din jur. Un punct de atracţie suprem a fost filmul conceput de însuşi Adolf Hitler: "Auf Fl?gel des Triumphs" (Pe aripile triumfului). La câţiva kilometri de sediul proceselor, se întindea un cimitir vesel, de evrei din bronz, un soi de "frate mai mare" a cimitirului din Săpânţa. Fiecare lespede a mormintelor înfăţişa povestea morţii răposatului, în bronz. Un mod original de mulţumire din partea noastră pentru familiile germane a fost micul nostru spectacol, pregătit încă din România. Spectacolul a avut un caracter tradiţional, astfel am cântat piese din repertoriul popular, atât român, cât şi maghiar. La capitolul poezii, am recitat creaţii ale lui Mihai Eminescu şi Ady Endre. Cei din Ungaria au oferit publicului şi un moment dansant, de efect. Seara despărţirii s-a pecetluit cu imnul ce dăinuie de mai bine de 23 de ani: "Rămas bun, fraţilor". Astfel, am pornit spre Fonyod, staţiunea de pe Lacul Balatou. Nemţii împreună cu elevii de la Ady Endre urmau să sosească după o zi. Visul nostru de odihnă, plajă şi baie de la Balatou s-a spulberat o dată cu vremea rea şi programul la care luam parte zi de zi, alături de cei din Germania. Ultima seară de la Balatou a respectat tradiţia imnului. Cele trei săptămâni departe de casă au trecut exraordinar de repede. Acest schimb de experienţă s-a dovedit a fi o călătorie roditoare. Totuşi, noi, cei care am plecat în Germania, ar trebui să ne revizuim comportamentul. Altfel, atât Oda fericirii, cât şi celebrul steag albastru cu stele există în van pentru noi, tinerii, "viitorul ţării". Doroteea IANC, Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" Socrates/ Erasmus cu gust de amintire 3 sept. 22:30 - Ultima etapă a drumului Oradea-Orl?ans; luminile Parisului se îndepărtează în noapte şi stropii de ploaie devin tot mai mari pe geamurile autocarului liniştit şi pe jumătate gol, când Dodu, pasagerul infirm din dreapta mea îşi scoate chitara şi punctează cu "Yesterday", "Knockin? on Heaven?s Door", "Nothing Else Matters" şi "Negru-Vodă" momentele de neuitat. Ce început al aventurii franceze! 13 sept. 13:00 - Primul curs, gramatica limbii franceze contemporane, într-un amfiteatru plin de nuanţe de roşu, cu un profesor simpatic, a cărui franceză o înţeleg în proporţie de 90-95%. Primul pas într-o experienţă şi într-o deschidere de nedobândit în România, care aveau să însemne satisfacţia de a stăpâni limba mea de suflet, accesul neîngrădit la bibliotecă, perspectiva unor tehnici de predare noi şi atractive, colaborarea cu studenţi dinamici şi cu profesori interesaţi de reuşita noastră. Cele nouă luni petrecute în mediul universitar francez aveau să mă convingă de faptul că studentul român, obişnuit cu munca asiduă, e adesea mai bine pregătit decât colegii francezi, care plini de zâmbet, păstrează totuşi o distanţă respectabilă faţă de străin. În ciuda acestui fapt, am dobândit conştiinţa că originea îşi imprimă o inevitabilă inegalitate a şanselor: cu tot efortul depus, studiile, accesul la informaţie şi posibilitatea afirmării mele nu vor egala şansele unui absolvent eminent de la Sorbona, format în Biblioteca Naţională şi în atmosfera literară a Cartierului Latin, unde cărţile te sufocă din zeci de anticariate şi librării şi unde, din 1957, Th?âtre de La Huchette prezintă în fiecare seară "Lecţia" şi "Cântăreaţa cheală" ale lui Ionescu, considerat poate pe bună dreptate mai mult francez decât român. 1 oct. - Petrecere organizată de Facultatea de Litere în Manoir de Larraldia; atmosferă incendiară, cadourile DJ-ului zboară peste noi, noaptea e înstelată pe terasa localului. 5 oct. - Trupa Bath?Art prezintă piesa "Electra" după Jean Giraudoux. Sala în amfiteatru e arhiplină. 27 oct. - Notre-Dame, cheiurile Senei, grădinile Tuilleries, Mus?e d?Orsay au jalonat încă o zi din vacanţa noastră la Paris. Camera de "Formula 1" adăposteşte nu mai puţin de 7 chipuri pe care se citeşte oboseala, dar şi beatitudinea. Cu hărţile în faţă, în cerc perfect, alcătuim traseul pentru a doua zi. 15 dec. - Examen la sintaxă: pe coridorul Facultăţii de Litere, foile se împrăştie pe jos peste tot în febra ultimei recapitulări? diferenţa între funcţie şi categorie? 12 feb. - Am bucuria de a mă afla în publicul Semi-Maratonului din Paris, care, înainte de a fi un eveniment sportiv, e un adevărat spectacol. Prietena noastră din Cehia aleargă în competiţie. "Hai, Petra!" 17 martie - St. Patrick?s Day: etajul 4 al rezidenţei e scăldat în verde-baloane verzi, haine verzi, păr verde, bere verde? 2 apr. - Profesoara de literatură ne lansează o provocare interesantă, prezentarea literaturii române, care va însemna muncă multă, dar şi satisfacţii la constatarea că scriitorii cu adevărat reprezentativi - Caragiale, Eminescu, Blaga, Cărtărescu - au fost traduşi cu migală în franceză. 1 mai - prima petrecere de adio, ce ne aduce o tristeţe demult presimţită şi îmi confirmă realitatea că această perioadă trăită plenar se apropie inevitabil de sfârşit şi că după ea, orice eveniment va risca să mi se pară fad, chiar minor. Mi-e dor de zâmbetul nelipsit al oamenilor, de nopţile nedormite, de beţişoarele de orez ale vietnamezelor, de petrecerile-surpriză, de narghileaua marocanilor, de clătitele de Mardi-Gras şi de vasta bibliotecă. Aş vrea... Gy?ri Gabriela, Facultatea de Litere, an II, Română-Franceză Dacă ar fi să definesc această perioadă din viaţa mea (bursa Socrates/Erasmus de nouă luni la Orl?ans) printr-un singur cuvânt, aş numi-o simplu "joc". Pe de o parte, jocul unor oameni responsabili, aparent foarte conştienţi de rolul pe care-l au, acela de mici ambasadori ai ţărilor de provenienţă, iar pe de altă parte, un "joc" al unor persoane tinere şi neliniştite, gata să exploateze tot ce se află în jurul lor, să cunoască cât mai mult, să viziteze, să se distreze, să acumuleze cât mai multe informaţii, toate acestea într-un ritm alert, într-o goană nebună şi frumoasă. Orice joc are un început şi un sfârşit, învinşi şi învingători, dar acesta nu este orice joc. Jocul acesta studenţesc este unul care începe la un moment dat, dar nu se termină niciodată, el continuă să te urmărească întreaga viaţă. Ar fi absurd ca cineva care a trăit această experienţă să nu susţină acest lucru, deoarece experienţa acumulată în tot acest timp, prietenii, tot ce înseamnă amintiri, nu pot fi şterse cu uşurinţă. Cât despre termenul de "învins", el lipseşte cu desăvârşire din acest tablou, deoarece simpla prezenţă într-un astfel de mediu îţi acordă statutul de învingător. Ioana SABĂU, Facultatea de Litere an II, Italiană-Franceză