În Bihor, promovabilitate de 87,35% la examenul de Bacalaureat
Examenul de Bacalaureat din acest an a fost promovat de 87,35% dintre elevii bihoreni. Potrivit informaţiilor furnizate de inspectorul general Dorel Luca, media 10 a fost obţinută de un singur absolvent, Diana Lavinia Ganea, elevă a Colegiului Naţional "Samuil Vulcan" din Beiuş. Pe de altă parte, în Bihor, cele mai multe medii s-au situat între 8 şi 8,99, în procent de 37,44% dintre cei care au promovat examenul de Bacalaureat.
Rezultatele obţinute de elevi la examenul de Bacalaureat au fost afişate sâmbătă, la ora 18.00. Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, Dorel Luca, a precizat că, la Bacalaureat, s-au înscis 6.995 candidaţi, dintre aceştia prezentându-se la examene 6.396 candidaţi, adică un procent de 91,44%. "La examene nu s-au prezentat 207 candidaţi, iar 10 au fost eliminaţi din examene, fiind prinşi copiind. În total, au fost respinşi 799 de elevi, care fie au obţinut note sub 5, fie media a fost sub 6. Procentul celor respinşi este de 12,49%", a declarat Luca, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, adăugând că "s-a picat cel mai mult la proba scrisă la limba română şi la proba B, mai ales la matematică". Pe de altă parte, 5.587 de candidaţi au reuşit să promoveze examenele, ceea ce reprezintă un procent de 87,35%. Dintre aceştia, 4.386 sunt absolvenţi ai cursurilor de zi, 142 - absolvenţi de seral, 24 - absolvenţi de la cursurile de fără frecvenţă şi 1.035 - absolvenţi ai cursurilor cu frecvenţă redusă. "Media de promovabilitate a fost scăzută de cei de la seral, fără frecvenţă şi frecvenţă redusă", susţine Luca, precizând că, din totalul candidaţilor care au participat la examene, promovabilitatea a fost de 91,28% în cazul celor de la cursurile de zi, 73,58% la seralişti, 88,89% la cei de la cursurile de fără frecvenţă, respectiv 75,49% în cazul absolvenţilor de cursuri cu frecvenţă redusă.
"Un singur elev din tot judeţul a obţinut media 10. Este vorba de Diana Lavinia Ganea, de la Colegiul Naţional Samuil Vulcan din Beiuş. În rest, am avut 1.685 de candidaţi cu media cuprinsă între 9 şi 9,99, ceea ce reprezintă 30,16% dintre reuşiţi, 2.092 au avut media între 8 şi 8,99, adică 37,44% dintre reuşiţi, fiind, de altfel, cele mai multe medii în judeţul Bihor", a declarat inspectorul general. De asemenea, 1.395 de candidaţi au avut medii între 7 şi 7,99 (24,97% dintre promovaţi), respectiv 414 au avut medii între 6 şi 6,99 (7,41% dintre promovaţi). Rezultatele prezentate de Inspectoratul Şcolar Judeţean sunt provizorii, ieri, între orele 16.00 şi 20.00, putând fi depuse contestaţii ale elevilor nemulţumiţi de notele obţinute. Azi, se va constitui o comisie judeţean formată din profesori care nu au făcut parte din comisiile de corectură, care vor analiza lucrările pentru care au fost depuse contestaţii. Rezultatele finale vor fi afişate joi, 9 iulie. Potrivit lui Dorel Luca, în fiecare an se depun 200 - 250 de contestaţii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.