Prima probă orală a examenului de bacalaureat din anul în curs este cea la limba şi literatura română, aceasta fiind programată să se desfăşoare astăzi şi mâine. În judeţul Bihor acest examen urmează să fie susţinut de aproximativ 5.000 de absolvenţi de liceu.

Candidaţii vor intra în sala de examen în ordinea afişată la centrele de examen, respectându-se ora prevăzută de comisie pentru fiecare grupă.
Examinarea la probele orale/practice se realizează de către doi profesori de specialitate, membri ai comisiei, în prezenţa a cel puţin 3 candidaţi. Fiecare profesor evaluează răspunsul candidatului de la probele orale/practice cu note întregi de la 1 la 10, în funcţie de baremul de evaluare, astfel încât diferenţa dintre notele celor doi profesori evaluatori să nu depăşească 1 punct. Nota finală la proba respectivă se calculează ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, din notele acordate de cei doi examinatori. Probele orale sunt eliminatorii, iar în vederea susţinerii acestora, candidaţii vor extrage un singur bilet, însă aceştia au dreptul la un al doilea, caz în care nota va fi scăzută cu un punct. Probele orale vor continua în zilele de 24 şi 25 iunie cu limba şi literatura maternă, respectiv 25 şi 26 iunie - limba şi literatura modernă. Prima probă scrisă (limba şi literatura română) va avea loc vineri, 27 iunie.