Începe bacalaureatul - Luni, prima probă
3.595 de elevi vor începe, de luni, drumul lung spre Universitate. Primul hop va fi bacalaureatul, luni urmând a se da prima probă, evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Pe 20 iunie va începe greul, primul examen serios și complicat, proba scrisă la limba și literatura română.
De luni, o parte din elevii care s-au înscris pentru examenul de bacalaureat în acest an, vor intra în pâine. Între 6 și 8 iunie, o parte din elevi vor susține evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Va urma, între 8 și 9 iunie - evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, între 9 și 10 iunie -evaluarea competențelor digitale și între 13 și 15 iunie - evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.
„Pentru examenul de bacalaureat în acest an s-au înscris 3.595 de elevi. La primele probe, cele orale, vor participa o parte din elevi pentru că unii au competențele recunoscute. Urmează să stabilim centrele de examen pentru probele scrise. În principiu, nu vor fi noutăți, examenul se va organiza așa cum se dădea înainte de pandemie”, a spus, pentru Crișana, Horea Abrudan, șeful Inspectoratului Școlar Județean Bihor.
Conform calendarului, prima probă mai dificilă va fi cea scrisă la Limba și literatura română care se va da pe 20 iunie. Ea va fi urmată de proba obligatorie a profilului (21 iunie) cea la alegere a profilului și specializării (22 iunie) și cea la limba și literatura maternă (23 iunie).
Primele rezultate vor fi afișate pe 27 iunie, până la ora 12.00, urmând ca, în aceeași zi, între ora 12.00 și ora 18.00, să se poată depune contestații. Rezultatele finale se vor afișa pe 1 iulie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.