Industria uşoară românească este pe mâini bune
Ieri, în Aula Magna a Universităţii din Oradea, proaspeţii absolvenţi ai Facultăţii de Textile Pielărie au luat parte la cursul festiv, care a reprezentat ultimul act al studenţiei lor. La manifestare au participat peste 100 de absolvenţi ai promoţiei 2009 a facultăţii.
Aceştia provin de la trei specializări, tehnologia confecţiilor şi tricotajelor, tehnologia confecţiilor din piele şi inginerie economică industrială. Studenţii au primit o mulţime de urări de succes din partea profesorilor prezenţi, care au profitat de această ocazie pentru a le da ultimele sfaturi înainte ca absolvenţii să părăsească băncile universităţii. "Doresc să felicit în primul rând aceşti minunaţi absolvenţi care, începând de azi (n.r. ieri), vor părăsi băncile facultăţii noastre, dar şi întregul corp profesoral care s-a ocupat în toţi aceşti ani de pregătirea şi instruirea viitorilor ingineri", a precizat Vasile Anton decanul Facultăţii de Textile Pielărie din Oradea. "Vă doresc, de asemenea, mult succes în tot ceea ce veţi intreprinde şi să reuşiţi să treceţi cât mai uşor peste obstacolele şi eşecurile ce pot apărea în viaţa voastră", a completat decanul Vasile Anton. Cuvinte de laudă a avut decanul facultăţii şi la adresa părinţilor şi rudelor absolvenţilor, care i-au sprijinit până la această vârstă pentru a reuşi să-şi finalizeze pregătirea profesională. Absolvenţii au primit câte o diplomă simbolică, urmând ca, peste scurtă vreme, să participe la cel mai important examen din viaţa de student, cel de licenţă
Comentarii
Nu există nici un comentariu.