Înscrieri se pot face până în data de 14 octombire - Zile de vacanţă la Biblioteca „Gheorghe Şincai”
Copiii din învăţământul primar şi preşcolarii sunt invitaţi de Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” să se înscrie într-un proiect educativ care se va desfăşura în zilele de vacanţă, atât în aer liber, cât şi în vizită la diverse instituţii.
Vacanța în aer liber ,,Puterea apei - apa pură, viaţă sănătoasă” este un proiect propus de Secția pentru Copii și Tineret a Bibliotecii Județene ,,Gheorghe Șincai’’ Bihor, cu sprijinul Fundației Comunitare Oradea, program finanțat de Lidl, în parteneriat cu Federația Fundațiilor Comunitare din România. Programul dedicat copiilor se va desfăşura timp de două săptămâni, respectiv în perioada 26 – 30 octombrie 2020 și în perioada 1 februarie – 5 februarie 2021, perioade care coincid cu vacanţele şcolare pentru copiii din învăţământul primar şi pentru preşcolari. La program pot participa, pe bază de înscriere, 60 copii, cu vârste cuprinse între 8 și 10 ani (câte 30 membri în prima vacanță, 30 în a doua vacanță). Aceştia vor parcurge un program de inițiere în tainele importanței apei în viața oamenilor. Sesiunile vor dura două ore pe zi şi se vor desfăşura în intervalul orar 10.00-12.00. Activitățile se vor desfășura la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai”, la Compania de Apă, la Stația de Epurare și în Parcul Libertății, respectiv pe malul Crișului Repede. Înscrierile se fac telefonic, la 0359/800-368 – tasta 2, în perioada 28 septembrie – 14 octombrie 2020. Participarea copiilor este gratuită, însă condiţia pe care aceştia trebuie să o îndeplinească este deţinerea unui permis de bibliotecă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.