Inspiraţia de la... Ceişoara!
Nu-i de ici-colea ca într-o şcoală de ţară să funcţioneze - cu efecte meritorii în plan spiritual-sufletesc - un Cenaclu literar, darmite ca aceasta să mediteze şi o revistă, evident cu tematică adecvată preocupărilor artistice ale elevilor. Ei bine, o asemenea publicaţie - trimestrială -, care se numeşte "Inspiraţia", apare de câţiva ani la Şcoala cu clasele I-VIII din satul Ceişoara (comuna Ceica), al cărei coordonator este prof. Ioan Boţ (colegiul de redacţie: Ioana Jurcuţ, Felicia Ivan, Daniela Monenci, Elena Moza, Adriana Monenci, Mihaela Mihele, Viorica Olar, Anca Valcan, Nicoleta Pop - eleve). Am în faţă acum nr. 10-11/ 2003, din care se detaşează, firesc, aş zice, "exerciţiile poetice" ale Ramonei Mihuţ (care "vorbesc", prin sensibilitate, cu unele "îndrăzneli" metaforice: "Poeţii cutreieră în taină/ prin lună şi păduri de stele/ zămislind lumi noi, mai bune, mai rebele..."). De luat în seamă sunt şi celelalte pagini, inclusiv convorbirea cu poetul Gh. Vidican, un apropiat al cenaclului ceişorean, care şi-a lansat aici "utopia nisipului", "rezultatul unor refulări filozofice ale gândirii şi pixului poetului". Vorba acestuia: "Să spunem lucrurilor pe nume/ până când zăpezile vor fi reaşezate/ în drepturi". Ave, copii-poeţi şi... poeţi-copii!...



Comentarii
Nu există nici un comentariu.