Conform reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, anul acesta poate fi considerat cel mai bun din punct de vedere al fondurilor primite de şcolile bihorene. Cel mai privilegiat domeniu a fost infrastructura şcolară, unde au fost investite cele mai multe fonduri destinate judeţului nostru. Fondurile alocate până la acest moment au ajuns în totalitate în judeţul nostru, prin intermediul acestora fiind derulate sau demarate procedurile de începere a lucrărilor în 276 unităţi şcolare din tot judeţul. Între acestea se regăsesc şi şcolile care au început lucrările încă din 2006, dar şi unităţi care de abia acum încep munca pentru elaborarea proiectului de modernizare sau care au ajuns la faza de organizare a licitaţiilor pentru realizarea lucrărilor. Până în prezent, numărul de şcoli în care lucrările au fost finalizate a ajuns la 100, dar acesta va creşte în următoarea perioadă simţitor, multe dintre lucrări apropiindu-se de final. Conform reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, nivelul de absorbţie a sumelor destinate îmbunătăţirii infrastructurii şcolare este de 80%, judeţul nostru situându-se pe unul dintre locurile fruntaşe în ţară din acest punct de vedere. De asemenea, au fost continuate programele de dotare a şcolilor cu echipamente de laborator, de ele beneficiind 164 de unităţi şcolare din judeţ, valoarea totală a fondurilor fiind de 2,857 milioane lei. Pentru dotarea cu mobilier a şcolilor, judeţul Bihor a primit 2,06 milioane de lei, de această sumă beneficiind 111 şcoli cu clasele I-VIII şi 44 de licee. O altă investiţie majoră a fost dotarea cu laboratoare de informatică a 37 de şcoli din mediul rural, investiţia ridicându-se la 1,86 mil lei. La toate acestea se adaugă cele peste 2 milioane de lei, bani destinaţi achiziţionării a 25 de microbuze şcolare.