Chiar dacă vara este în toi, copiii continuă să treacă pragul Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai, angrenați într-o serie de activități atractive. La începutul săptămânii a fost rândul participanților de la Tabăra de Vară a Școlii Internaționale de Vară să cunoscă Ludoteca.

Astfel, copiii au participat la o întâlnire organizată în cadrul Clubului de lectură în limbi moderne proiect inițiat de Universitatea din Oradea în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor. Luni, 4 iulie, copiii au venit la Ludotecă, alături de profesorii coordonatori Anamaria Ungur și Zsigmond Julia. Activitatea a fost organizată de prof. Holhoș Felicia, cu implicarea elevei din clasa a XI-a, Daria Balint, de la Colegiul Național „Iosif Vulcan”. Invitatul de onoare al evenimentului a fost profesorul Carl Fitzgerald, din SUA. La întâlnire a fost prezentă și inițiatoarea proiectului, prof. univ. dr. Magda Danciu.

Astăzi, 6 iulie, alți copii sunt așteptați la bibliotecă. De această data este vorba despre pasionații de șah, care au ocazia de a participa gratuit la la Clubul de șah, care are loc în Mediatecă.

Întâlnirile vor avea loc în fiecare miercuri, începând cu ora 9.00, și se adresează copiilor, dar și orădenilor adulți care sunt pasionați de „sportul minții”.

„Ne propunem popularizarea practicării șahului în rândul copiilor, dar îi invităm și pe cei care  practică deja acest sport să ni se alăture. La începutul lunii septembrie vom organiza competiții pentru seniori și juniori cu premii în cărți, unde sportivii pot să-și valorifice cunoștințele dobândite”, au transmis reprezentanții bibliotecii.