La Colegiul Economic ,,Partenie Cosma” - Antreprenoriat pentru viață
Tinerii de la Colegiul Economic ,,Partenie Cosma” au avut ocazia să primească de la profesioniști sfaturi despre rețeta succesului în afaceri, despre ce e bine să faci la început de drum și lecții de viață învățate.
Perseverența, cunoștințele dobândite, abilitatea de a se face plăcuți, perspicacitatea în afaceri, inovația, creativitatea și abilitatea de a face lucrurile să se întâmple, sunt câteva dintre elementele care i-au ajutat în viață, dar și în afaceri pe Adrian Vascu (senior partner la Veridio – București), pe antreprenorul Ionuț Coman, managerul OptGroup din Cluj-Napoca, precum și pe Radu Silaghi și Mihai Pop, directorul, respectiv vicepreședintele, Asociației Firmelor Bihorene, dar și pe psihologul Sofia Laza. Aceștia au fost invitați să conferențieze sâmbătă, 3 octombrie, la seminarul cu tema „Antreprenoriat pentru viață – de la școală la afaceri”. Evenimentul a fost organizat de Asociația Pro Bambini din Oradea, cu susținerea Consiliului Județean Bihor, prin Direcția Social-Comunitară, la Colegiul Economic „Partenie Cosma”. Gazda evenimentului a fost Crina Dobocan, președinta Asociației Pro Bambini și maganerul proiectului „Antreprenoriat pentru viață – de la școală la afaceri”.
Conferința a fost deschisă de inspectorul școlar general prof. Virgil Blage care i-a încurajat pe elevi să fie creativi și să-și urmeze țelurile. Acesta a fost secondat de directorul unității de învățământ, prof. Daniel Negrean, care le-a sugerat elevilor prezenți să găsească sau să creeze oportunități, chiar și în momente în care situația pare prea puțin încurajatoare.
Primul care a fost invitat să le vorbească elevilor a fost Adrian Vascu. Realizator al emisiunii Veridice la Digi 24 și a „Dialogurilor de valoare” la Profit TV, cadru universitar asociat, evaluator economic, dar mai ales antreprenor. Acesta le-a împărtășit elevilor din experiența sa de până acum, îndemnându-i să își folosească util timpul, să fie curioși și curajoși, să trăiască prezentul și să îndrăznească. Acesta a vrut să le deschidă mintea cu câteva idei, precizând că, înainte de a fi antreprenor, trebuie să știi ce vrei, să ai încredere în tine și să îți asumi.
Al doilea speaker, Ionuț Coman, le-a vorbit despre pașii pe care i-a făcut în carieră și cum a reușit să dezvolte propria afacere, pornind de la un capital social de 3.000 de lei și ajungând, în nici trei ani, la un milion de euro. Dincolo de succesul din spatele OptGroup, Ionuț Coman le-a evidențiat importanța de a avea un vis măreț, despre abilitățile pe care este recomandat să le dezvolte în următorii ani și despre ce înseamnă să nu renunți atunci când apar provocările.
Despre Asociația Firmelor Bihorene și despre rolul ei în comunitate au vorbit Radu Silaghi și Mihai Pop. La fel ca ceilalți invitați, Silaghi și Pop au vorbit despre succesul în afaceri, dar și despre obstacolele care pot apărea și care pot să pună un plan în pericol. Ambii au vorbit despre cele mai importante lecții pe care le-au învățat pe acest traseu.
Psihologul Sofia Laza a vorbit despre valori după care trebuie să se ghdieze în viață și în afaceri și despre modul în care ar fi bine să aleagă domeniul în care vor să își dezvolte cariera, ținând seama de valorile personale, abilitățile pe care le au și de interesele profesionale.
Activitatea s-a încheiat cu un concurs de planuri de afaceri, jurizate de antreprenorii prezenți. În concurs s-au înscris șapte echipe de la Colegiul Economic „Partenie Cosma”, elevi din clasele XII-a A, X-a F, XI-a A – două echipe, profil economic, XII-a A Comerț și XI-a A, profil Turism, coordonați de profesorii Florian Toia, Paul Marius, Ileana Popa, Mihaela Moca și Ana Știop.
Locul I a fost câștigat de echipa care a prezentat ideea „Cutia misterelor”, locul II, ideea de afaceri „Albinuța zburătoare”, locul III, de echipa care a prezentat proiectul de afaceri „Analitic online”, iar mențiune „Beet Beauty Face”.
Cei 11 componenți ai echipelor clasate pe primele trei locuri vor primi din partea Asociației Pro Bambini, drept premii, consiliere de orientare în carieră (cu psihologul Sofia Laza), iar cei care s-au clasat pe locul IV vor primi produse de la unul din sponsori. Toți participanții au primit diplome de participare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.