La Colegiul Național „Iosif Vulcan” din Oradea - Festivitate cu lacrimi în ochi
Atmosferă de sărbătoare la sfârșitul săptămânii trecute la Colegiul Național „Iosif Vulcan” din Oradea. Elevii din patru clase și-au luat rămas bun de la școală și cadrele didactice care le-au îndrumat pașii.
Lumina și culoarea au invadat joia trecută curtea Colegiul Național „Iosif Vulcan” din Oradea unde elevii, părinții și profesorii, au participat la festivitatea de absolvire a promoției 2017-2021. În haine mov și roșii sau cu cămășuțe albe, cu coronițe pe cap, baloane colorate și lacrimi în ochi, cei mai mulți dintre elevi au fost vizibil emoționați.
„Sunteți victorioșii care dețin una din diplomele vieții în care voi ați scris povestea voastră. A început discret, cu 12 ani în urmă, când clasa I își deschidea petalele cunoașterii. Anii au trecut, ați crescut, v-ați maturizat. Cu certitudine nu veți uita emoțiile testelor, ale lucrărilor de control, ale probelor sportive, bucuria notelor de 10, dar nici tristețea notelor mai mici. Noi, profesorii, am fost martori la transformarea voastră, zi de zi. A venit momentul când cei 12 ani vor deveni amintire. V-am văzut crescând în această școală și iată că acum sunteți adolsecenți pregătiți să deveniți tineri ce vor înfrunta viața. Aș dori să duceți mai departe tradiția pozitivă a acestei instituții care v-a format. Depinde de voi să vă mobilizați să tratați cu serozitate Bacalaureatul, anii de facultate, cariera profesională pentru a vă împlini idealuri ce s-au conturat în mintea și sufletul vostru”, a spus Simona Martin, directoarea Colegiul Național „Iosif Vulcan”, care a vorbit și despre istoria școlii și rezultatele frumoase obținute de elevi și profesori în ultimii ani. A urmat apoi Eva Kleszken, directoarea adjunctă, care le-a urat elevilor cât mai multe realizări.
Generația 2017-2021 de la „Iosif Vulcan” a avut două șefe de promoție, ambele absolvente cu media 10: Melisa Cuc, fostă vicepreședintă a Consiliului Elevilor, olimpică la Limba germană, și Julia Alexandra Panc, președinta Consiliului Elevilor, locul I la Olimpiada Dezbatere, oratorie și retorică.
„Acest moment unic va rămâne în inimile noastre și a tuturor absolvenților aflați aici pentru ultima dată „în formație completă”. Emoțiile din această zi sunt copleșitoare și vor rămâne cu noi mereu, amintindu-ne de frumoșii ani de liceu”, a spus Melisa Cuc.
„Astăzi, sunetul de clopoțel s-a auzit pentru ultima oară în clasele absolvenților, marcând, pe de o parte, un moment încărcat de fericire și entuziasm, datorită noilor oportunități care ne așteaptă, pe de altă parte, există un strop de tristețe. În acești ani am cunoscut o mulțime de persoane, s-au format multe prietenii și am trăit clipe unice alături de aceștia”, a spus, în completare, Julia Alexandra Panc, care nu a uitat să amintească de cei doi ani „furați” de pandemie, dar depășiți datorită strădaniei și implicării cadrelor didactice.
Cele patru clase care au absolvit Colegiul i-au avut diriginți pe profesorii Daniela Ganea, Ida Estero, Meda Chetrone și Maria Lucaciu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.