La Liceul de Arte - Festival special de Ziua Copilului
Sala festivă a Liceului de Arte a găzduit joi, 30 mai, Festivalul copiilor, un eveniment care a cuprins un concert cultural-artistic și un concurs de desene intitulat „Visul meu de copil” la care au participat elevi din toată țara.
Evenimentul a fost organizat în cinstea zilei de 1 iunie și a început la ora 12.00. „Dumnezeu când ne-a creat cred că a ales copiii pe post de îngeri, să ne facă viața mai frumoasă să ne umple casele de veselie, sufletele de iubire și să ne coloreze în culori frumoase tot ce ne înconjoară” a spus Valeria Bunica, coordonatoarea festivalului. Directoarea Liceului de Arte din Oradea, Mihaela Bondor, a lăudat Asociația Pro Bambini, care a organizat evenimentul. „Festivalul copiilor reunește grupuri de copii din toate școlile din Bihor. Dante Alighieri, într-o operă pe care copiii o vor descoperi mai târziu, spunea că din paradis ne-a rămas stelele nopții, florile zilei și ochii copiilor. Să ne bucurăm de toate, astăzi, mai ales de ochii copiilor care transmit frumusețe sufletească, puritate, nevoie de dragoste din partea noastră și nevoia de ocrotire. Festivalul reunește toate aceste lucruri” a spus Mihaela Bondor. Directoarea adjunctă Nagy Gabriela i-a felicitat pe copii subliniind că, din moment ce urcă pe scenă în cadrul concursului, au pășit pe drumul artelor.
Juriul care a evaluat desenele copiilor a fost condus de profesoara Claudia Peter care a spus că a fost o misiune dificilă să aleagă cele mai bune lucrări încurajându-i și pe cei care nu au câștigat să continue pe drumul artelor.
„Am avut lucrări de la grădinițe, învățământ primar și învățământ gimnazial. Ponderea cea mai mare au avut-o lucrările din învățământul primar. Se vede foarte bine diferența între lucrările copiilor din clasa întâi, a doua și a treia. În clasa a patra am avut lucrări demne de Liceul de Arte. Copii extrem de talentați pe care îi așteptăm la noi. Am avut lucrări din Oradea, județul Bihor dar și din țară, fiind vorba de un concurs național”, a spus Claudia Peter.
Stela Tăut le-a urat și ea „La mulți ani” copiilor, părinților care încă sunt copii și bunicilor care au suflete de copil.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.