La şcoala "Ion Bogdan" - Gata cu scutirile de la orele de sport
Începând cu anul şcolar 2008-2009, elevii care vor frecventa Şcoala cu clasele I-VIII "Ion Bogdan" nu vor avea nicio "scuză" să scape de orele de sport.
Din toamnă, la instituţia de învăţământ preuniversitară din municipiul Oradea va fi implementat un nou proiect, derulat în colaborare cu Spitalul Municipal "Dr.Gavril Curteanu", prin centrul de recuperare a copiilor cu dizabilităţi, şi Universitatea din Oradea, prin Departamentul pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului Didactic. "Pentru anul şcolar ce va începe din toamnă în şcoală se va derula un proiect pilot pentru motivarea elevilor să nu chiulească de la orele de sport", declară Corneliu Surlă, directorul şcolii "Ion Bogdan". Ideea acestui proiect îi aparţine directorului instituţiei de învăţământ, care susţine, despre chiulul de la orele de sport, că "fenomenul e vechi şi boala e lungă". Unul dintre motivele derulării acestui proiect îl constituie procesul degenerativ extrem de complex în care au intrat copiii, o cauză fiind şi proasta alimentaţie. În opinia iniţiatorului acestui proiect, şi lipsa parcurilor este o problemă pentru copii, deoarece nu au unde să se joace şi există şi mentalitatea aceasta a părinţilor. "O parte de vină o au şi învăţătorii, care în locul orelor de educaţie fizică preferă să facă ore de română sau matematică. Începând cu acest an însă orele de sport se fac cu profesor de specialitate", a mai adăugat Corneliu Surlă. Acest proiect presupune alte activităţi în locul banalelor ore de sport şi se adresează elevilor care prezintă pseudoscutiri şi celor cu reale dizabilităţi. Pentru elevii cu pseudoscutiri, care se află sub presiune fie din cauza ameninţărilor părinţilor pentru notele slabe obţinute, fie din cauza handicapului motric, medicul şcolii poate face trimitere către medicul specialist. În cazul elevilor cu dizabilităţi, programul presupune continuarea, în cadrul orelor de sport, a exerciţiilor de recuperare care se fac în centrele de recuperare şi acasă. "Exerciţiile pregătite în centrul de recuperare pot fi efectuate şi la orele de sport. Copiii care lucrează de fapt progresează şi ei vor fi recompensaţi cu calificative sau chiar note", a afirmat directorul şcolii. În cadrul acestui proiect cadrele didactice vor beneficia de un ghid cu toate posibilităţile de integrare a copiilor în sistemul de recuperare pentru ca într-un viitor cât mai apropiat aceştia să intre în normalitate şi anume pseudoscutiţii să renunţe de bună voie la scutiri, iar cei cu dizabilităţi să-şi îmbunătăţească starea fizică.
"Programele vor fi personalizate, fiecare tratând o anumită afecţiune. La noi în şcoală peste 10% dintre elevii claselor V-VIII sunt cu dizabilităţi şi aproximativ 15-16% reprezintă copii cu cerinţe educative speciale. În cazul în care proiectul va avea succes, acesta va fi implementat la nivelul întregului judeţ cu ajutorul ISJ Bihor şi poate chiar la nivel naţional", a mai precizat Corneliu Surlă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.