Universitatea din Oradea a fost vineri - 7 martie 2025, gazda lansării colecției „Sinteze de Pedagogie”. Profesori, cadre didactice universitare, decani, inspectori școlari și studenți, au ținut să fie prezenți în Aula Magna, la evenimentul organizat de Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) al universității. 


În deschidere, gazda lansării de carte, prof. univ. dr. habil. Florica Orțan a anunțat că evenimentul își propune să fie un răspuns la „contextul educațional, marcat de provocări complexe, în care cadrele didactice, cercetătorii și decidenții sunt chemați să răspundă nevoilor unor societăți în continuă schimbare”. Directorul DPPD și-a exprimat speranța că întâlnirea organizată de Universitatea din Oradea „va fi un spațiu de reflecție, schimb de idei și creare a unor noi legături profesionale”. Prorectorul, prof. univ. dr. habil. Livia Bandici a declarat, în numele conducerii Universității din Oradea, că instituția academică este „onorată să fie gazda unui eveniment de mare ținută academică și culturală”. Prof. univ. dr. habil. Livia Bandici i-a elogiat pe cei doi invitați speciali ai lansării de carte, părinții colecției „Sinteze de Pedagogie”, prof. univ. dr. habil. Ion Albulescu și prof. univ. dr. habil. Horațiu Catalano, „cadre didactice cu o vastă experiență academică și managerială”. „Lansarea de azi se încadrează în seria de evenimente promovate de Universitatea din Oradea în domeniul progresului educației”, a mai spus prorectorul, prof. univ. dr. habil. Livia Bandici. La rândul ei, prof. univ. dr. habil. Karla Barth, decanul Facultății de Științe Socio-Umane, a remarcat că invitații speciali ai evenimentului și-au probat, de-a lungul timpului, calitatea umană și colegialitatea. „Sunt persoane bune, frumoase. Au fost, de la început, mereu alături de noi”, a conchis prof. univ. dr. habil. Karla Barth. Prof. univ. dr. habil. Ion Albulescu a descris lansarea de carte ca fiind un „eveniment de popularizare a științei”, adăugând că misiunea specialiștilor în educație „nu este doar formarea inițială a dascălilor de diverse profiluri ci și aceea de a fi alături de ei de-a lungul întregului parcurs profesional”. Universitarul clujean, care n-a ezitat să afirme că DPPD este un „model de succes”, a explicat cum s-a născut colecția lansată la Universitatea din Oradea. „Ne-am gândit să venim în întâmpinarea unor nevoi ale dascălilor, legate de imediatul evoluției lor profesionale, și atunci am pornit la elaborarea unor volume de sinteză, care să acopere tematica examenelor legate de cariera didactică, de la învățământul preșcolar, până la liceu”, a spus prof. univ. dr. habil. Ion Albulescu. Colegul său, prof. univ. dr. habil. Horațiu Catalano a precizat că seria „Sinteze de Pedagogie” s-a născut în aprilie 2019, adunând până astăzi 15 volume și 90 de autori. „Educația timpurie și învățământul primar sunt – consideră prof. univ. dr. habil. Horațiu Catalano – temelia unei piramide educaționale care își are vârful în sistemul universitar”.