Aproape 50 de elevi din Bihor și alte județe ale țării au participat, în perioada 19 iulie - 1 august, la cursurile Școlii de Vară „Polis”, organizată de Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, a Universității din Oradea.

Deși majoritatea cursurilor s-au desfășurat online, elevii au avut ocazia de a face o vizită în campusul Universității din Oradea și chiar de a lua parte la câteva întâlniri, față în față, cu profesorii.

Duminică, 1 august, pe parcursul ultimei întâlniri ce a avut loc în cadrul cursurilor, prorectorul universității din Oradea, conf. univ. dr. habil. Sorin Borza și-a exprimat bucuria cu privire la faptul că această ediție a școlii de vară a adunat o mulțime de tineri inteligenți și curioși. „Sper ca aceste zile, petrecute împreună, să vă ajute să luați cea mai bună decizie pentru cariera voastră”, a spus prorectorul Universității din Oradea, coordonatorul Școlii de Vară „Polis”. conf. univ. dr. habil. Sorin Borza, care a mai subliniat că Universitatea din Oradea este printre puținele din România care mizează pe libertatea de gândire și creativitatea studenților ei.

În intervențiile lor, participanții la școala de vară au ținut să le mulțumească organizatorilor pentru întâlnirile numeroase și pline de conținut, de care au avut parte. Mesajele de recunoștință au curs, atât verbal, cât și pe „chatul” platformei de comunicare. Dintre toate intervențiile s-a remarcat cea a lui David Alexandru, care a spus că evenimentul a fost pur și simplu „Genial!”

La rândul lor, profesorii participanți, Sorin Șipoș – conducătorul Școlii Doctorale de Istorie, Ioana Albu și Cristina Matiuța, profesori ai Departamentului de Științe Politice și Științele Comunicării, i-au invitat pe elevii participanți să ia în considerare ideea de a deveni studenți ai Universității din Oradea.

O notă aparte a sesiunii finale a fost dată de promisiunea reciprocă, făcută de elevi și profesori, că vor păstra, în continuare, toate canalele de comunicare deschise, astfel încât liceenii să poată primi, oricând au nevoie, un sfat din partea mentorilor Școlii de Vară „Polis".

A doua ediție a Școlii de Vară „Polis” a fost organizată în cadrul Proiectului privind învățământul secundar (ROSE) - Schema de granturi pentru universități, Programe de vară, Universitatea din Oradea, în perioada 2018-2021.