57 de elevi de la Liceul Tehnologic „Horea” din Marghita, care urmează calificări precum Turism, Alimentaţie sau Mecanică, îşi vor desfăşura stagiile de pregătire practică ]n Spania, Cipru și Portugalia în cadrul unui proiect Erasmus+.

Liceul Tehnologic „Horea” Marghita a găzduit luni, 17 septembrie, Conferinţa de lansare a Proiectului Erasmus+ „Plasamente europene- competenţe sporite pentru accesul pe piaţa muncii”, la care au participat membrii echipei de proiect, conducerea liceului, reprezentanţi ai Consiliului Local şi ai Primăriei Marghita, reprezentanţi ai părinţilor și elevii liceului.  Activitatea a debutat cu cuvântul directorului Remus Mircea Sabău, care i-a informat pe cei prezenţi despre Programul Erasmus+, iar coordonatorul proiectului, Gabriela Olimpia Sabău, a prezentat detaliile acestuia. A fost apoi prezentată echipa de proiect, precum şi obiectivele acestuia, grupul ţintă format din 57 de elevi care urmează calificări precum Turism, Alimentaţie sau Mecanică, cele trei ţări gazdă în care elevii şcolii îşi vor desfăşura stagiile de pregătire practică, Spania, Cipru, Portugalia și partenerii intermediari care vor asigura logistica celor trei fluxuri.

Prin activităţile pe care şi le propune şi rezultatele pe care le va obţine, proiectul va duce la sporirea prestigiului Liceului Horea, la creşterea atractivităţii învăţământului tehnic în rândul elevilor, la scăderea ratei abandonului şcolar şi la creşterea şanselor de integrare pe piaţa muncii din ţară şi din UE a absolvenţilor.

Realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, prin Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale Bucureşti, proiectul are o valoare de peste 151 de mii de euro și se va derula în perioada 2018-2019.