Un grup de elevi ai Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” din Oradea și-a propus să conceapă și să implementeze un proiect de informare și conștientizare a publicului larg, referitor la valoarea unui obiectiv de patrimoniu din Oradea și la măsurile ce trebuie întreprinse pentru protejarea, conservarea și promovarea acestuia.

 

Echipa Liceului Teoretic „Aurel Lazăr” și-a anunțat asfel înscrierea în competiția Euroscola - concurs național pentru licee - derulat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România (BIPE), în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale (MEN). ,,Rolul patrimoniului românesc în consolidarea identității europene” este tema care va fi abordată de echipa formată din 24 de elevi din cadrul liceului, coordonată de prof. dr. Carmen Chira și prof. Floare Gavra. Lansarea proiectului sa avut loc marți, de la ora 12.00, în sala de festivități a liceului, în prezența directorului Gheorghe Tirla și a adjunctei Rodica Turcaș.

„Pentru această ediție am ales ca subiect arhitectura Art Nouveau și ca obiectiv Palatul Vulturul Negru”, a spus prof. Carmen Chira.

Tema acestei ediții a concursului Euroscola a fost aleasă în contextul în care anul 2018 va fi proclamat ,,Anul european al patrimoniului cultural”. Scopul acestei inițiative este de a aduce în centrul atenției istoria și valorile europene și de a întări sentimentul existenței unei identități europene.

Până la 10 octombrie, echipele participante vor depune proiectele. În acestea trebuie să se regăsească inclusiv prezentarea în limba engleză sau franceză și în limba română a unui obiect de patrimoniu din localitatea sau din județul de reședință, cu prezentarea argumentelor care îi conferă valoarea de patrimoniu în context național și european și a modului în care trebuie protejat și promovat.

Echipele câștigătoare vor participa, anul viitor, la Ziua Euroscola, un eveniment organizat la Strasbourg care reunește, anual, peste 500 de elevi din UE.