Liceul Teoretic 'Lucian Blaga' - Copacul aşteptărilor şi-a etalat frunzişul cu bune intenţii
Elevii clasei a V-a B, coordonaţi de profesoara de biologie Felicia Şchiop, de la Liceul Teoretic "Lucian Blaga", au sărbătorit Ziua pământului prin diferite activităţi extracurriculare ce s-au derulat în perioada 12-23 aprilie în şcoală.
Astfel, în cadrul acţiunilor care au marcat Ziua mondială a pământului, elevii din ciclul gimnazial al şcolii au plantat flori, au văruit pomişorii din curtea şcolii, au igienizat pădurea din Băile Felix, au realizat desene pe teme privind protejarea mediului înconjurător, au scris compuneri şi chiar şi-au încercat talentul poetic, recitând din creaţiile proprii în cadrul acţiunii desfăşurate pe parcursul zilei de ieri, la care s-au alăturat elevii din clasele a VI-a A şi B. Copiii au realizat o serie de pliante şi materiale informative despre importanţa vitală a protejării naturii şi a mediului, pe care le-au distribuit apoi în liceu şi chiar pe stradă, având ca scop informarea tuturor despre importanţa acţiunilor cu rol de protejare a naturii care ne înconjoară. De asemenea, elevii au vizionat filmuleţe informative despre importanţa luării unor măsuri imediate pentru protejarea mediului înconjurător şi a biodiversităţii de pe Terra şi în special a apei. Specialiştii ne dau pronosticuri sumbre în acest sens: dacă nu vom avea grijă de resursele noastre de apă, peste aproximativ 60 de ani, apa potabilă va deveni mai scumpă decât aurul. "Fiecare elev participant la oră a primit la final un bileţel verde, pe care a trebuit să scrie ce consideră, din punctul său de vedere, că s-ar putea face pentru a proteja mediul înconjurător. Biletele au fost lipite pe un desen mare, reprezentând un arbore intitulat "Copacul aşteptărilor", a explicat prof. coordonator Felicia Şchiop.
La final, copiii angrenaţi în proiect au organizat o paradă a costumelor, trăgând astfel un semnal de alarmă asupra importanţei reciclării materialelor pentru protejarea resurselor naturale ale Pământului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.