Liderii sindicali ameninţă cu greva, dacă nu vor primi majorarea salarială
Din câte se pare, sindicaliştii din învăţământ vor ieşi în stradă şi anul viitor, dacă nu vor primi salarii mărite, aşa cum a fost votată legea de Parlament şi cum au promis, de altfel, politicienii în campania electorală, după ce noul Guvern nu s-a aratat prea încântat de majorarea salariilor profesorilor într-o asemenea manieră.
Potrivit presei centrale, Aurel Cornea, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), a precizat că, împreună cu colegii de la Federaţia Sindicală Spiru Haret, au decis să dea în judecată Guvernul României, iar în acest sens cele două federaţii sindicale s-au adesat şi Parlamentului European. De asemenea, Cornea a mai specificat că, dacă legea nu va fi aplicată, începând de la 1 ianuarie, există riscul ca şi acest an şcolar să fie bulversat de protestul cadrelor didactice. "În acest moment nu ştim care vor fi măsurile care se vor lua în cazul în care nu se va respecta legea de majorare a salariilor, începând de la 1 ianuarie, dar, probabil, vom recurge la măsuri radicale, care înseamnă greva generală", a recizat preşedintele SLÎ Bihor, Ioan Ţenţ. În altă ordine de idei, preşedintele Sindicatului Alma Mater, Răzvan Bobulescu, a precizat, conform presei centrale, că sindicaliştii pe care îi reprezintă nu vor accepta ca legea privind creşterea salariilor cu 50% să fie modificată, astfel încât profesorii universitari să beneficieze de majorare abia în 2010. Dacă se va aplica această măsură, mai susţine Bobulescu, sesiunea din iarnă nu va mai începe, întrucât niciun cadru didactic nu va fi prezent în sălile de examen.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.