Lucrările din şcoli, între final şi noi începuturi
Una dintre priorităţile anunţate de Ministerul Educaţiei este investiţia în infrastructura şcolară, doar în acest an fiind alocate fonduri pentru lucrările din şcoli prin nu mai puţin de cinci hotărâri ale Guvernului. Bihorul a primit de fiecare dată fonduri consistente, situându-se pe un loc fruntaş din punct de vedere al sumelor alocate.
În acest an, judeţului Bihor i-au fost alocate fonduri care au totalizat 46.650.000 lei, dintre care doar 3.391.000 lei au fost destinaţi elaborării de noi proiecte în vederea continuării lucrărilor în anul 2008. Fondurile alocate până la acest moment au ajuns în totalitate în judeţul nostru, prin intermediul acestora fiind derulate sau demarate procedurile de începere a lucrărilor în 276 unităţi şcolare din tot judeţul. Între acestea se regăsesc şi şcolile care au început lucrările încă din 2006, dar şi şcoli care de abia acum încep munca pentru elaborarea proiectului de modernizare, sau care au ajuns la faza de organizare a licitaţiilor pentru realizarea lucrărilor. Până la acest moment, numărul de şcoli în care lucrările au fost finalizate a ajuns la 100, dar acesta va creşte în următoarea perioadă simţitor, multe dintre lucrări apropiindu-se de final. Conform reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, nivelul de absorbţie al fondurilor destinate îmbunătăţirii infrastructurii şcolare este mare, judeţul nostru situându-se pe locurile fruntaşe în ţară din acest punct de vedere. Înainte de ultima alocare, şcolile bihorene au reuşit să cheltuie aproximativ 80% din sumele primite.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.