Conform propunerii legislative aprobate de Camera Deputatilor, elevii din învăţământul preuniversitar ar putea primi, începând cu anul şcolar 2008-2009, anual, câte un dispozitiv de memorie detaşabil de tip USB, cu capacitate de stocare de 4 GB.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat de curând propunerea legislativă privind completarea legii învăţământului, conform căruia elevii vor primi câte un stick de memorie la începutul fiecărui ciclu din învăţământul preuniversitar, începând cu anul şcolar 2008-2009. Elevii vor primi câte un stick cu o memorie de 4 GB, pe care îşi vor putea copia manualele. Iniţiatorii propunerii legislative, care a şi fost votată, cu majoritate de voturi, săptămâna trecută, în Camera Deputaţilor, au omis să specifice multe lucruri. Guvernul nu susţine acestă iniţiativă, deoarece elevii care vor lucra cu manualele electronice şi care vor avea nevoie de stick vor fi doar cei care au acces la laboratoare de informatică şi posedă un calculator acasă. Ceea ce au uitat iniţiatorii proiectului este faptul că o astfel de investiţie este inutilă în condiţiile în care un procent de sub 50% dintre elevi nu au şi computere. În plus, Executivul consideră că distribuirea dispozitivelor USB în şcolile publice şi particulare ar presupune un efort financiar suplimentar din bugetul de stat, care, pentru anul şcolar 2008-2009, s-ar ridica la circa 85,5 milioane de lei. În plus, proiectul nu menţionează nici sursa de acoperire a creşterii cheltuielilor.