Micuţii de la Grădiniţa 50 au spus în cor: La mulți ani, Uniunea Europeană!
Preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 50 de pe strada Cazaban, din Oradea, au sărbătorit, vineri, 9 mai, 57 de ani de la înființarea Uniunii Europene, în cadrul unui proiect tematic intitulat "La mulți ani, Uniunea Europeană!".
În prima partea a zilei, cei 147 copii și-au însușit cunoștințe noi despre Uniunea Europeană. Micuţii au aflat că pe data de 9 mai 1950 s-a propus înființarea, iar în anul 1957 a luat ființă o uniune de state care, astăzi, formează Uniunea Europeană. Copiii au mai învăţat despre moneda euro, drapelul Uniunii Europene, imnul, precum și deviza Europei "Unitate în diversitate". În a doua parte a zilei, grădinarii au devenit "preșcolari europeni", răspunzând invitației GPP nr. 53, condusă de Aurica Beleiu de a participa la Concursul Național "Preșcolar european", a cărui coordonatoare a fost prof. Mirela Munteanu. Copiii au dat frâu liber imaginaţiei şi s-au întrecut în a realiza fel de fel de creații artistico-plastice, respectând tematica zilei. Toate aceste activităţi s-au desfăşurat sub îndrumarea atentă a directorului grădiniţei nr. 50, Angela Popu şi a mai multor cadre didactice: Mihaela Vidican, Marioara Cardos, Alina Mate, Dana Găvruța - grupa mică engleză, Natalia Șipoș, Cornelia Florescu, Zoreana Ungur, Irina Faragău, Larisa Filip, Rodica Szabo, Corina Jakab, Gabriela Pascar, Natalia Ruzsa, Natalia Ghiuro şi Irina Oprean.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.