Micuţii de la Grădiniţa 52, în excursie la Sâniob
Cu câteva zile în urmă, câţiva copii de la Grădiniţa cu Program Prelungit (GPP) nr. 52 din Oradea şi cadre didactice au efectuat o excursie de o zi în localitatea Sâniob, pentru a-şi vizita colegii care învaţă la grădiniţa din localitate.
Cele trei grupe, două de la secţia maghiară şi una de la secţia română, condusă de educatoarele Geta Duluş şi Ioana Mureşan, la care s-au alăturat îngrijitoarele Florina Coroi şi Marcela Toma, au vizitat localitatea bihoreană aflată la nici 40 de km de Oradea, unde au petrecut clipe de neuitat. Mai întâi, cei mici s-au jucat la marginea pădurii aflate în vecinătatea satului, iar apoi au participat la o acţiune inedită la Centrul social din localitate, contribuind la pregătirea unor preparate culinare tradiţionale pe care, apoi, le-au servit la masa de prânz. Prichindeii s-au simţit foarte bine în mijlocul naturii, mai ales că au avut ocazia să vadă şi animale de casă, la o fermă din apropiere, dar şi pitoreştile peisaje pe care le oferă satul bihorean. "A fost prima noastră ieşire alături de colegele noastre de la grupele maghiare şi ne-am simtiţ foarte bine. Pe viitor, ne-am propus să organizăm şi alte asemenea excursii în care copiii au posibilitatea să cunoască mai bine minunatul peisaj bihorean", a precizat educatoarea Geta Duluş, de la GPP 52 Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.