Un celebru slogan din anii 90 ai Convenției Democrate, ce câștiga alegerile din anul 1996, le garanta românilor că noua forță politică dispune de expertiza a 15.000 de specialiști. După patru ani de guvernare asemănătoare cu mersul pe sârmă, de expertiza celor 15.000 s-a ales praful, iar acum, ministrul Daniel David, resuscitează experimentul specialiștilor în reforma educației.

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat miercuri că reforma curriculumului pentru învățământul liceal mai parcurge o etapă, iar peste 1.500 de specialiști sunt implicați în elaborarea noilor programe de studiu, având ca reper profilul de formare al absolventului.

Daniel David a semnat „Nota pentru aprobarea grupurilor de lucru” care vor elabora noile programe ale disciplinelor din planul-cadru pentru învățământul liceal, pornindu-se de la selecția realizată prin apel public în anul 2021, la care au fost avute în vedere următoarele criterii: pregătire profesională, experiență în domeniul proiectării curriculare, experiență în domeniul analizei și proiectării curriculare, realizarea unui proiect inovativ de programă școlară și activitate efectivă la catedră.

Potrivit unui mesaj al ministrului, grupurile de lucru au fost actualizate cu: propunerile venite din partea Academiei Române și din mediul universitar/academic, membri ai grupurilor de lucru pentru elaborarea programelor școlare pentru învățământul gimnazial și a planurilor-cadru pentru învățământul liceal, propunerile venite din partea partenerilor (organizații științifice și profesionale) cu care Ministerul Educației și Cercetării are protocoale de colaborare, completări punctuale acolo unde responsabilii/coordonatorii au identificat nevoi specifice pentru o anumită disciplină.

În funcție de necesități și de dinamica internă, componența va putea fi actualizată în cursul activităților.

Modalitatea de lucru va include următoarele linii directoare (aceste linii directoare vor fi implementate și de specialiștii care vor elabora programe pentru disciplinele opționale): programele trebuie să fie mai puțin încărcate și relevante, fiecare grup de lucru raportându-se la cel puțin 3 modele europene, programele trebuie să aibă o legătură logică explicită cu nivelul anterior (gimnaziu) și potențial universitar.

„Un procent de 25% din timpul dedicat unei discipline trebuie să implice activități de: consolidare-fixare (inclusiv pentru performanță), remediale, utilizare a competențelor dobândite la viața cotidiană”, se arată în mesajul ministrului.

„După elaborarea planurilor-cadru, stabilirea unui conținut adecvat și relevant este un factor decisiv pentru însemnătatea studiilor liceale, inclusiv în prevenția analfabetismului funcțional. Noile linii directoare, derivate din Raportul QX, vor contribui la relevanța acestui demers. Ulterior, ne vom focaliza pe metode eficiente de predare a acestor conținuturi și pe elaborarea de manuale atractive. Așteptarea este ca, în 4-5 ani, să începem să vedem efecte în creșterea relevanței sociale a studiilor liceale și în reducerea analfabetismului funcțional”, a transmis Daniel David.