Model Court of Justice Oradea '24 - Elevii de astăzi, magistrații de mâine
Timp de o săptămână, din 5 și până pe 12 ianuarie, la Tribunalul Bihor și Colegiul Național „Mihai Eminescu”, s-a desfășurat proiectul „Model Court of Justice Oradea '24” (MCJ), un proiect în care au fost implicați peste 60 de elevi. În cadrul unor ateliere de oratorie, a simulării unui proces și a unei conferințe de presă, tinerii au învățat lucruri noi din dreptul civil, drepturile omului și contencios administrativ.
Proiectul s-a desfășurat în parteneriat cu Tribunalul Bihor, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Oradea, Colegiul Național „Emanuil Gojdu” Oradea și cu sprijinul direct al avocaților Bogdan Vintu și Claudiu Popovici, membri in juriul de evaluare.
Coordonatorul principal al proiectului a fost avocata Crina Meister Nicolaescu, președinta Fundatiei Europe Young Participation Romania.
Cei mai buni participanți la proiect vor fi recomandați pentru participări la conferințe externe organizate de partenerii externi ai programului MCJ.
Gazdele evenimentului au fost Tribunalul Bihor (simularea ședinței de judecată) și Colegiul National „Mihai Eminescu” Oradea cu sprijinul directoarei Livia Muntean (ateliere, simularea conferinței de presă).
„Mulțumim și pe această cale profesorilor coordonatori ai cluburilor de dezbateri din cele două licee, Elvira Groza și Liliana Sonea, pentru efortul depus în domeniile etică, oratorie, logică”, afirmă organizatorii.
Tinerii participanți s-au implicat cu mult entuziasm în proiect, majoritatea fiind convinși la finalul activității de beneficiile alegerii unei facultăți în domeniul juridic-politic.
Pe pensionarul Danilet nu l-ati invitat sa le explice copiilor cum se trage o teapa in justitie? Putea sa tine un colocviu extraordinar despre cum spui una si faci alta. Toti tinerii aia trebuie sa stie ca sunt numai borfasi in sistemul ala
Vai! Dar se poate! Lectiile trebuiau ținute de tânărul pensionar Dănilet! Grijuliu cu tânăra generație. Ca doar nu degeaba și-a dat în judecata harpia asta fiica! Și s-a judecat cu părinții.