Noi termene pentru modernizarea şcolilor
Inspecţia Sanitară de Stat Bihor a efectuat o serie de controale în unităţile de învăţământ bihorene. Timp de aproape trei săptămâni, inspectorii ISS au vizitat peste 200 de şcoli, care nu au fost verificate de mult, controlând condiţiile în care acestea îşi desfăşoară activitatea.
În perioada 4-21 septembrie, Inspecţia Sanitară de Stat Bihor a desfăşurat o acţiune de verificare a condiţiilor igienico-sanitare din şcolile bihorene. Au fost vizate pe parcursul verificărilor unităţile şcolare care nu au fost cuprinse în acţiunile de verificare desfăşurate anterior, şi anume 253 de şcoli, dintre care doar 44 sunt autorizate din punct de vedere igienico-sanitar. În acţiunea din septembrie au fost cuprinse 35 de instituţii de învăţământ din mediul urban şi 218 din mediul rural. Printre şcolile verificate se numără şi cele 24 de şcoli care au fost în pericol de a nu primi avizul pentru începerea anului şcolar, din cauză lipsei condiţiilor minime. Conform reprezentanţilor ISS Bihor, şcolile au reuşit până la urmă să asigure condiţiile igienico-sanitare minime, dar multe sunt departe de condiţiile necesare pentru obţinerea autorizaţiei. În timpul controlului au fost date şase avertismente către tot atâtea şcoli, iar Primăria din Pomezău a primit chiar amendă pentru neasigurarea condiţiilor minime de funcţionare. Pentru şcolile unde s-au constatat deficienţe inspectorii ISS Bihor au stabilit noi termene pentru remedierea acestora, urmând ca în viitorul apropiat să fie demarată o nouă acţiune de verificare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.