Beiuş Vineri, 1 octombrie, odată cu colegii din întreaga ţară, studenţii beiuşeni au păşit cu încredere în noul an universitar. La festivitatea de deschidere a noului an de studii au participat profesori orădeni şi beiuşeni, dintre care i-am remarcat pe cei doi directori ai colegiilor universitare care au filiale în Beiuş - prof. univ. dr. Ioan Sabău (Colegiul de Institutori) şi prof. univ. dr. ing. Ioan-Mircea Gordan (Colegiul Universitar Tehnic, Economic şi de Administraţie), precum şi pe secretarul ştiinţific al Universităţii orădene, prof. univ. dr. ing. Mircea-Teodor Pop. Acestora li s-au alăturat Nicu-Silviu Odobasianu, primarul municipiului Beiuş, şi protopopii ortodox, părintele Ioan-Nat Balint, şi greco-catolic pr. Ioan Mada). Primarul Nicu-Silviu Odobasianu şi-a exprimat convingerea că Beiuşul va deveni o verigă importantă în învăţământul universitar bihorean şi a afirmat că autorităţile locale vor continua să sprijine consolidarea centrului de studii superioare din urbea de pe Crişul Negru. Prof. univ. dr. ing. Mircea-Teodor Pop a transmis mesajul rectorului Universităţii Oradea, iar Ioan Sabău, Ioan-Mircea Godan şi Octavian Codreanu şi-au exprimat recunoştinţa pentru susţinerea venită din partea factorilor locali şi au cerut studenţilor să fie mândri că pot învăţa acasă, într-o citadelă de cultură care a dat ţării numeroase personalităţi în toate domeniile de activitate. Pentru că noul sediu al centrului universitar beiuşean nu este finalizat, studenţii Colegiului de Institutori vor învăţa în incinta Colegiului Naţional "Samuil Vulcan", iar cei ai Colegiului Universitar Tehnic, Economic şi de Administraţie îşi vor relua cursurile în câteva dintre încăperile sediului de la fostul Centru de Plasament. Din motive obiective, cei doi directori ai colegiilor universitare orădene care au filiale la Beiuş au anunţat că studenţii de aici (de la specializările institutori, economia comerţului şi electrotehnică) vor începe efectiv activitatea abia miercuri, 6 octombrie (azi - n.n.).