O echipă de studenți orădeni a fost distinsă recent la Cluj cu Premiul Special al Asociaţiei „Descoperă-ţi pasiunea în IT” pentru aplicația Otto’s World este o aplicație web destinată copiilor cu vârste între 8 și 12 ani, oferind educație financiară și de securitate pe internet.   
 

Cea de-a X-a ediție a Academiei „Descoperă-ți Pasiunea în IT (DpIT) a reunit în acest an 120 liceeni şi studenţi participanţi din toată ţara care și-au petrecut o jumătate de an la dezvoltarea a 20 de idei revoluționare, menite să facă lumea mai sigură, mai eficientă și mai inteligentă. Cele mai bune dintre aplicații au fost premiate joi, 7 noiembrie 2024, la finalul expoziției găzduite de Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca. Echipa de studenţi orădeni Otto's World a fost mentorată de Bran Daniel de la  GlobalLogic România și este alcătuită din Cozariuc Florin-Vicențiu, Mocanu Daiana-Bianca, Mondek Marka-Vierka, Nemcea Cristina-Andreea, Paul Roxana-Andreea, Prială Emil şi Tecsi-Murgui Renata-Natalia. Otto’s World este o aplicație web destinată copiilor cu vârste între 8 și 12 ani, oferind educație financiară și de securitate pe internet. 

„A fost o ediţie aniversară memorabilă. Am văzut la lucru tineri deosebit de talentaţi, gata să schimbe încă de azi lumea de mâine. Îmi doresc să trăiesc într-o lume construită de ei, sunt minţi sclipitoare pe care ne dorim să le păstrăm aici, în România. Au demonstrat că sunt o generaţie capabilă nu doar să îşi imagineze viitorul, ci şi să-l construiască, dacă li se oferă sprijinul necesar. De aceea, este esenţial ca şi alţi actori sociali şi economici să participe activ, prin contribuţii concrete, în susţinerea creativităţii şi progresului lor. Noi am făcut tot ce ne-a stat în putinţă pentru a-i pregăti pe aceşti tineri să poată contribui la schimbare prin inovare. În continuare, sper că se vor implica şi alţi susţinători, care să le aprecieze realizările şi să îi ajute să valorifice la maximum ceea ce au învăţat în cadrul programului”, declară Liliana Ștefan-Cazacu, președintele Asociației DpIT, organizatorul programului. În total, au fost premiate 74 de persoane, elevi, studenţi şi mentori, cu premii în sume de bani şi produse (gadgeturi) în valoare totală de 30.000 lei. Programul „Academia DpIT”, organizat de Asociația „Descoperă-ți Pasiunea în IT” și iniţiat în 2014 la Cluj, oferă liceenilor din toată țara șansa unică de a experimenta direct responsabilitățile dintr-o companie de tehnologie și de a lucra în echipă la dezvoltarea propriilor proiecte într-un mediu care reflectă realitatea profesională. Participarea în program este gratuită, inițiativa fiind susținută de peste 40 de parteneri atât din mediul de business, cât și din învățământul preuniversitar și academic, printre care: GlobalLogic România, Bosch România, Accenture România, Nagarro România, Betfair România Development, .msg systems România, Tech Breeze, Connatix România, NetMatch, Wolfpack Digital, ScanStart, Respiria, Kronsoft Development, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Universitatea din Oradea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, Cluj IT Cluster, SmartHR.