O monografie istorică răsplătită cu titlu de doctor
Comisia a fost formată din preşedinte - prof. univ. dr. Ioan Horga; conducător ştiinţific - prof. univ. dr. Mihai D. Drecin; referenţi - prof. univ. dr. Ioan Lumperdean, Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Sorin Damean, Universitatea din Craiova, conf. univ. dr. Gabriel Moisa, Universitatea din Oradea. Victor Onişor, personalitate marcantă a Mişcării Memorandiste şi a evenimentelor care au dus la realizarea Marii Uniri, nu a fost, până acum, subiectul unor cercetări foarte ample. Cea mai complexă monografie a acestui om de cultură şi specialist în drept a fost realizată de doctoranda Luminiţa Moga Dumitrescu. Membru marcant al Partidului Naţional Român, s-a implicat activ în realizarea Unirii. Pe lângă activitatea politică, Victor Onişor s-a dovedit a fi şi un bun specialist în drept, editând „Tratatul de drept administrativ", care s-a dovedit a fi o lucrare de excepţie. Publicist, om de cultură, avocat de excepţie, Victor Onişor a reuşit să-şi dedice întreaga viaţă promovării culturii româneşti. Acesta a purtat o corespondenţă cu Jules Verne, a cărui carte „Castelul din Carpaţi" a şi tradus-o. Un alt capitol important al monografiei a fost cel în care au fost amintiţi urmaşii lui Victor Onişor, doi băieţi şi două fete, care au fost victimele regimului comunist. Unul dintre fii, Titus a cunoscut chiar şi temniţele comuniste.
Lucrarea a fost apreciată de către toţi membrii comisiei care au decis acordarea doctorandei Luminiţa Moga Dumitrescu a titlului ştiinţific de doctor în istorie.
Te felicit Luminita ai facut o monografie foarte buna ai punctat exact ceea ce sunt incantat sa citesc teza impreuna cu tine la o cafea
Felicitari doamnei Luminita Moga.