40 de ani de activitate didactică Dascălul de ţară Florian Troie, în vârstă de 82 de ani, s-a născut în satul bihorean Picleu, într-o familie cu nouă copii, trei fete şi şase băieţi. Dornic de a deveni cadru didactic, după terminarea şcolii primare, părinţii l-au înscris la Şcoala Normală "Iosif Vulcan" din Oradea, pe care o urmează între anii 1937-1940. Alţi trei fraţi ai săi, Liviu, Teodor şi Ionel, îi vor lua mai târziu exemplul şi vor devini dascăli. Refugiat din calea regimului horthyst Ca elev, Florian Troie s-a remarcat de la început printre colegii săi de şcoală, dar nu putea să suporte politica şcolară impusă de către regimul de ocupaţie horthystă. După intrarea trupelor maghiare în Ardeal, în septembrie 1940, autorităţile ungare au început o politică de deznaţionalizare a românilor, expulzări de învăţători şi preoţi, arderea cărţilor româneşti, editarea de manuale în limba maghiară, jigniri la adresa poporului român, eliminarea inscripţiilor româneşti de peste tot, obligarea preoţilor români să cânte în biserică imnul maghiar (Isten ald meg a magyar) etc. Toate acestea l-au determinat să se refugieze peste graniţa vremelnică în România ca să-şi termine şcoala normală în limba română. Cu pâine şi cu slănină în traistă, într-o noapte de sfârşit de septembrie 1940, Florian Troie, care avea 16 ani pe atunci, a luat drumul pribegiei, trecând graniţa prin satul Borşa, ca să ajungă la Beiuş. Liceean la Caransebeş Ajuns la Comisariatul Refugiaţilor, obosit de drum, pe jos şi fără merinde, a fost ajutat cu mâncare, a întâlnit oameni buni, care l-au îndrumat mai departe către şcoala cu acelaşi profil pedagogic, în Caransebeş, pentru a-şi termina studiile. A fost mobilizat la război, a luptat pe linia întâi sub drapelul Regimentului de elevi ai şcolii de subofiţeri Radna-Păuliş, din judeţul Arad. În prima scrisoare trimisă celor de acasă, nota: „dragi părinţi, vă rog să nu fiţi îngrijoraţi, fiindcă lupt pentru eliberarea Ardealului de duşmani pentru binele românesc”. Pentru devotament şi disciplină a fost decorat. Întors acasă după eliberarea Ardealului, deşi i se oferă posturi la oraş, Florian Troie preferă să lucreze la ţară, unde a fost repartizat ca învăţător în satul Borşa, devenind ulterior director. Apoi, după terminarea facultăţii din Cluj, în 1959, este repartizat, împreună cu soţia sa, Aurelia Troie, tot cadru didactic, în satul Livada, comuna Nojorid, de unde s-au pensionat amândoi în anul 1984. Merite şi aprecieri la adresa dascălilor Troie Pentru pasiunea şi talentul de a cultiva în conştiinţa generaţiilor de elevi valorile spirituale perene ale poporului român şi măiestria de a sădi în sufletele lor dragostea pentru patrie şi demnitate, fiii ţăranului Troie Ioan, din Picleu, pe care i-a ajutat să devină învăţători, nu şi-au dezamăgit niciodată tatăl. "Cu toate greutăţile ţăranului român de pe vremuri, fenomenul de abandon şcolar nu exista. Copiii frecventau şcoala chiar şi în lipsă de rechizite şcolare. Încălţaţi cu opinci, învăţau alfabetul de pe o tăbliţă, în loc de ghiozdane, aveau trăistuţe de cânepă. Nu se ştia de "corn şi lapte" ca astăzi. Nu doresc să ne întoarcem la vremurile acelea, dar astăzi sunt foarte multe neajunsuri în educaţia elevilor, mai ales în mediul urban. Lipseşte o legislaţie adecvată în învăţământ. Lipseşte "şcoala părinţilor" de care depinde în proporţie de 80% comportamentul elevilor. Dacă peste două milioane de români sunt plecaţi la muncă în străinătate, reiese că mii de copii de şcoală sunt lăsaţi în grija altora. Orele de religie nu mai sunt ca altă dată, mulţi elevi nu ştiu să zică măcar Tatăl nostru până la capăt şi nici Crezul, atunci cum să crească odraslele noastre, să respecte credinţa strămoşească? Este o prea mare îngăduinţă. Avem minori implicaţi în procese penale, consumatori de droguri, se bat în clase şi pe stradă, înjură etc. În cei 40 de ani cât am fost noi dascăli, nici nu se putea pomeni aşa ceva", ne-a povestit profesorul pensionar, Florian Troie.