Olimpiadă de Tehnologii în Oradea, după 35 de ani
Festivitatea de deschidere a olimpiadei a avut loc marţi, de la ora 17.00, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu". Au participat 120 de directori, profesori, elevi şi părinţi, de la şcoli din 25 de judeţe. Moderatorul festivităţii de deschidere a fost inspectorul şcolar de specialitate pentru învăţământ profesional şi tehnic, Florian Mieluţ care a spus, printre altele, că „este pentru prima dată în ultimii 35 de ani când se organizează o astfel de olimpiadă la Oradea". Alături de el au mai fost prezenţi Daniel Negrean - Inspector Şcolar General, Sorina Bradea - vicepreşedinte la Federaţia Patronilor din Bihor, Delia Ungur - managerul Parcului Industrial din Oradea şi comisia care va juriza lucrările, preşedinte Ioan Mintaş şi vicepreşedinţi Maria Pentilescu şi Maria Şteţca. Primul care a vorbit a fost şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor - Daniel Negrean care le-a urat bun venit oaspeţilor şi mult succes elevilor participanţi. Delia Ungur a vorbit despre parcurile industriale din Oradea şi despre modul în care municipalitatea a încercat să faciliteze relaţiile între colegiile tehnice şi anumite firme din parcuri. Un discurs motivant a avut şi unul dintre vicepreşedinţii juriului. „Această competiţie este una de excelenţă şi, devreme ce elevii au trecut de faza judeţeană, înseamnă că ţintesc performanţa", a spus vicepreşedintele. După discursuri, oficialităţile s-au retras iar oaspeţii au vizionat un spectacol de muzică, dans şi cântec de 30 de minute. Ieri, de la ora 10.00, la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi" cei 50 de elevi au susţinut prima probă, cea scrisă. Astăzi, aceştia vor merge într-o excursie la Peştera Urşilor, vor vizita o firmă de prelucrarea lemnului din Beiuş şi se vor opri în staţiunea Băile Felix. După ziua de relaxare, vineri, 5 aprilie, la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi", elevii vor susţine proba practică a olimpiadei, urmând ca în aceeaşi zi juriul să stabilească premianţii, iar după-amiază, la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul", cei mai buni dintre elevi să îşi primească diplomele.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.