Olimpicii contestă punctajul obţinut la proba individuală
Elevii participanţi la faza naţională a Olimpiadei la limba şi literatura română, care s-a desfăşurat zilele acestea la Oradea, au dovedit un comportament exemplar, nefiind înregistrată nicio tentativă de a copia sau a frauda examenul, nici la proba individuală, nici la cea rezervată echipelor.
Totuşi, în urma corectării lucrărilor scrise individuale, din cei 339 de elevi care au concurat la această probă a examenului, 59 s-au declarat nemulţumiţi de punctajul obţinut şi au depus contestaţie. Lucrările elevilor nemulţumiţi vor fi recorectate de către alţi membri ai comisiei decât cei care au efectuat corectarea iniţial. Pentru ca punctajul acordat unei lucrări să fie modificat în urma contestaţiei, diferenţa dintre punctajul iniţial şi cel obţinut în urma reevaluării trebuie să fie de cel puţin 15 puncte. Neîncadrarea eventualelor diferenţe de punctaj în acest interval va presupune ca lucrarea să-şi păstreze punctajul iniţial. În ceea ce priveşte desfăşurarea Olimpiadei, totul a decurs în condiţii foarte bune, iar probele s-au încheiat fără niciun incident până în momentul de faţă, nefiind înregistrată nicio tentativă de copiere şi nici cazuri în care să fie solicitate serviciile medicale. Rezultatele finale ale Olimpiadei Naţionale la Limba şi literatura română, atât la proba individuală, cât şi la cea pe echipe, vor fi prezentate azi, de la ora 8:30, la Casa de Cultură a Sindicatelor, când se va realiza şi premierea olimpicilor într-un cadrul festiv.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.