Cu prilejul Zilelor Şcolii cu clasele I-VIII din Păgaia, unitatea de învăţământ şi-a ales patronul spiritual. Este vorba de înv. Iosif Gâlgău, cel care, în anul 1937, ajungea învăţător în sat, unde a funcţionat până la începerea celui de-Al Doilea Război Mondial. Şi-a reluat activitatea în anul 1946, când este amintit în documentele şcolare din acea vreme ca director de şcoală, fiind singurul cadru didactic calificat ca absolvent de şcoală normală, echivalentul liceului pedagogic.

Din documentele şcolare aflăm că Şcoala Păgaia a primit 150 mii lei pentru construirea unui imobil nou, deoarece cea existentă era de fapt o casă compusă din două camere, cu târnaţ (pridvor), cu pereţi din pământ bătut şi cu duşumea din pământ de lut.
Din cauza frământărilor politice şi sociale din acea vreme, i s-au pus nenumărate piedici în construcţia şcolii şi, de multe ori, a fost anchetat. Face demersuri, adresându-se Ministerului Economiei şi Finanţelor Naţionale din aceea vreme, Ministerului Învăţământului, Prefecturii, Consiliului Local şi apelează la diferite mijloace, care să-i permită obţinerea autorizaţiei de construcţie. Sătenii sunt organizaţi pe bază de tabele cu contribuţie în zile de muncă, bani şi donaţii în cereale. Este adusă piatra de fundaţie de la gara Tăşnad, judeţul Satu Mare, este arsă cărâmida pentru pereţi, circa 85.000 bucăţi, se procură materialul lemnos de la Remeţi, iar la 13 mai 1947 se toarnă fundaţia noii şcoli. Cert este că prin anii 1950-1951 se dau în folosinţă primele săli de clasă. Din motive salariale, acest domn învăţător părăseşte localitatea, lăsând satului Păgaia un edificiu demn chiar de zilele noastre, o construcţie solidă şi perfect funcţională.
La senectute, se adresează locuitorilor satului Păgaia, celor care de fapt i-au dat ascultare şi care cu pricepere şi cu truda palmelor au construit această şcoală: "V-am admirat în intimitatea mea, pentru că voi v-aţi sacrificat în felul vostru ca să fiţi lumină pentru şcoală", acest mesaj fiind inscripţionat la loc de cinste în instituţia şcolii.

În semn de recunoştinţă, conducerea scolii, împreună cu locuitorii satului, elevi, părinţi, cadre didactice şi Consiliul Local au organizat un parastas de pomenire la biserica satului a tuturor celor care în acele vremuri au renunţat la unele binefaceri şi au fost lumină pentru şcoală şi care astăzi nu mai sunt printre noi: părinţi, bunici şi străbunici şi, nu în ultimul rând, a celui care a fost ctitorul acestei şcoli. Cu această ocazie a avut loc sfinţirea plăcii cu noua denumire a şcolii şi s-a dat citire deciziei Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, care, în conformitate cu legislaţia de atribuire a denumirilor unităţilor şcolare, aprobă denumirea Şcolii cu clasele I-VIII "Înv. Gâlgău Iosif", din satul Păgaia, comuna Boianu Mare.

Prof. Gheorghe CHIŞ