Interesul tinerilor români pentru studii de licență, masterat și doctorat în străinătate crește chiar și în context pandemic. Pe 8 aprilie, RIUF, cel mai mare eveniment educațional, va organiza o nouă ediție virtuală la care vor participa peste 60 de universități și instituții educaționale din peste 10 țări.

„Cu o săptămână înainte de ediția The Romanian International University Fair (RIUF) Spring 2020, am aflat că suntem nevoiți să anulăm evenimentul. Cea mai bună alternativă pe care am avut-o a fost să mutăm totul în mediul online. La numai 5 săptămâni de la anularea evenimentului fizic, a avut loc prima ediție Virtual RIUF la care au participat peste 6.000 de elevi și studenți, împreună cu peste 80 de universități din România și alte 10 țări. Acum, la un an de la începutul pandemiei, echipa RIUF se pregătește să organizeze cel de-al 3-lea eveniment virtual, pe data de 8 aprilie. Mutarea în spațiul virtual a făcut parte din acest proces de „supraviețuire”, iar pentru mulți elevi și studenți, Virtual RIUF este o gură de aer proaspăt într-o realitate care i-a ținut captivi.

Evenimentele online au reușit să ofere în acest an singurul punct de legătură între reprezentanții universităților și studenți, tocmai de aceea aceștia continuă să participe în număr mare”, declară Rareș Almaș, event manager RIUF.

Pe 8 aprilie, RIUF va organiza o nouă ediție virtuală la care vor participa peste 60 de universități și instituții educaționale din peste 10 țări. Expozanți din Marea Britanie, Olanda, Belgia, Germania, Grecia sau România vor participa pentru a interacționa cu cei peste 6.000 de participanți așteptați.

Elevii de liceu și studenții interesați de oportunitățile de studiu din România și din străinătate vor putea afla informații despre peste 6.000 de programe de licență, de la reprezentanții oficiali ai instituțiilor prezente și tinerii români care deja studiază în străinătate. În plus, pot afla răspunsuri la întrebări legate de procesele de admitere, tipurile de programe de studiu potrivite pe nevoile și aptitudinile lor, bursele și sursele de finanțare la care au acces, viața de student internațional.

Participarea la RIUF este gratuită. Trebuie doar completat un formular de înregistrare pe riuf.ro.