Începând de luni, 16 iulie, noul director interimar al Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat (CSUD) al Universităţii din Oradea este prof. univ. dr. Barbu Ştefănescu. El l-a înlocuit pe Ioan Felea, care a ales să îşi dea demisia pentru un alt post de conducere.

Pentru că a acceptat funcţia de director al Departamentului de Inginerie Energetică din cadrul Facultăţii de Inginerie Energetică şi Management Industrial, prof. univ. dr. ing. Ioan Felea şi-a înaintat demisia din funcţia de director interimar al CSUD cu data de 16 iulie. Astfel, până la organizarea concursului, programat pentru 3 august, prof. univ. dr. Barbu Ştefănescu a fost numit prin decizia rectorului să preia conducerea interimară a CSUD. Consiliul este format din 14 cadre didactice (printre ele aflându-se nume sonore: prof. univ. dr. Alexandru Ilieş, prof. univ. dr. Popa Amorin, prof. univ. dr. ing. Teodor Leuca sau prof. univ. dr. Floare Chipea) şi doi studenţi, având rolul de a stabili strategia Universităţii din Oradea la nivelul studiilor universitare de doctorat, de a decide cu privire la înfiinţarea şi desfiinţarea studiilor de doctorat din cadrul Universităţii, de a elabora criteriile de repartizare pe domenii de doctorat a numărului de locuri finanţate şi de a le supune aprobării Senatului universitar şi de a stabili numărul de locuri finanţate de la bugetul de stat repartizate de Minister, pe domenii şi conducători de doctorat, pe baza criteriilor naţionale şi a celor aprobate de Senatul universitar.