Pentru o sută de copii de la GPP 23 - O săptămână de vise împlinite
Cei aproximativ 100 de micuți de la Grădinița cu Program Prelungit (GPP) nr. 23 au avut o săptămână plină. Împreună cu educatoarele, s-au bucurat de ore speciale de educație nutrițională, rutieră, religioasă și muzicală, au vizitat orașul cu un tramvai numai al lor și au participat la un spectacol de teatru de păpuși.
Multă veselie și bună dispoziție la copiii și educatoarele de la GPP 23, structură a Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”, la mijlocul săptămânii trecute. Polițiștii Marius Vasi, Carmen Culda, Florin Capriș și Darius Deme, de la Biroul de proximitate, le-au explicat micuților câteva reguli de circulație, i-au îmbrăcat în veste reflectorizante și au mers împreună în Parcul Petofi, unde au putut să urce în mașini și să vadă de aproape aparatura și dotările acestora. A fost însă doar unul din evenimentele organizate special pentru ei de grădinița condusă de directoarea Camelia Puie.
„Programul a început încă de luni (15 aprilie) când micuții au aflat cum să mănânce sănătos de la medicul și antrenorul de Body Art, Rodica Bud, au urmărit apoi „Bucătarul regelui”, o piesă de teatru a trupei Magic Puppet și au participat la aproape două ore de educație rutieră. Apoi au mers la Biserica „Izvorul Tămăduirii” unde s-au întâlnit cu părintele Cristian Rus și au participat la un program de pricesne, iar vineri au învățat o lecție importantă despre instrumente și muzică clasică și s-au plimbat cu tramvaiul pentru a ne cunoaște mai bine orașul”, a spus, pentru Crișana, educatoarea Aurelia Maria Laza. Pe lângă aceste acțiuni, copiii învață să dăruiască participând la un proiect demarat de Fundația Comunia.
„Proiectul se numește „De Paște umple-ți sufletul dăruind” și prin intermediul lui vrem să ajutăm peste 300 de copii și bătrâni din Bihor ca măcar de aceste sătbători să simtă compasiunea semenilor. Pentru asta, părinții copiilor de la noi din grădiniță au pregătit pachete cu hăinuțe și jucării”, a spus Mihaela Ana Pele. La acțiunile desfășurate în cadrul Săptămânii „Școala Altfel”, alături de copii au participat educatoarele: Cristina Rus, Mihaela Ana Pele, Adriana Bodog, Simina Hercuț, Lavinia Galea, Nicoleta Torj, Mihaela Delia Pele, Diana Gherle, Oana Marchiș, Alexandra Cîmpean și Aurelia Maria Laza.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.