Performanţă fără frontiere: Absolvenţi gojdişti bursieri în străinătate
O duzină de absolvenţi orădeni trebuie să-şi facă bagajele pentru universităţi din străinătate. De la 1 octombrie, 12 absolvenţi ai Colegiului Naţional „Emanuil Gojdu" din Oradea vor pleca să studieze în instituţii de învăţământ superior din Europa şi Statele Unite ale Americii. Şapte din cei 12 elevi sunt din clasa a XII-a C, „o generaţie de excepţie" după cum o numesc profesorii colegiului.
După ce Colegiul Gojdu a fost plasat la începutul acestei luni într-un clasament naţional între primele zece licee din ţară şi primul din Bihor, iată că reuşitele absolvenţilor admişi la Universităţi de prestigiu pe plan mondial vin să confirme calitatea educaţiei de aici. Cei 12 absolvenţi au reuşit să devină bursieri ai unor Universităţi din Europa şi Statele Unite ale Americii, „având asigurate burse care le acoperă cheltuielile pe întreg anul de şcolarizare, unele dintre ele ajungând până în jurul a 30.000 de lire pe an" după cum ne-a declarat directorul instituţiei, Viorel Mititean.
Din cei 12, şapte provin din clasa a XII-a C la care au fost diriginte Ecaterina Şchiop (trei ani şi jumătate) şi Raluca Balmoş. „Clasa a fost profil mate-info bilingv engleză şi pot să vă confirm că a fost o generaţie deosebită, toţi cei 30 de elevi au fost extrem de motivaţi, iar media generală a clasei, 9,62, spune multe. De altfel toţi cei 30 de absolvenţi sunt înscrişi la facultate, iar cei care au fost acceptaţi la Universităţi străine au certificat Cambridge de competenţă lingvistică", ne-a declarat profesoara Raluca Balmoş.
Majoritatea elevilor bursieri provin din pepiniera proprie a colegiului, fiind educaţi din clasele primare aici. „Au manifestat pe tot parcursul celor patru ani o gândire de tip european şi au fost implicaţi în foarte multe activităţi extraşcolare, au dobândit o pregătire extracuriculară bogată", ne-a declarat şi directorul-adjunct Viorel Chirilă.
Bursierii gojdişti admişi la studiu în străinătate sunt Răzvan Roşie (XII A), la Imperial College din Londra, Ioana Moga (XII B) Columbia University USA, Silvan Banu (XII C) Universitatea Luigi Bocconi din Milano, Alexandru Gâdei (XII C), Universitatea Essex Anglia, Cyndia Gulyas (XII C), Universitatea Warwick Anglia, Miriam Jarrovy (XII C) Wirtschaftsuniversitaet Viena, Adrian Mălăieş (XII C) Universitatea Portsmouth Marea Britanie, Felix Mance (XII C) Jacobs University Bremen Germania, Gabriel Simu (XII C) Universitatea din Manchester, Marea Britanie, Alexandra Balaj (XII D) Wirtschaftsuniversitaet Viena, Bogdan Urs (XII G) Management University, Copenhaga Danemarca şi Renata Tolvai (XII G) Conservatorul de Muzică Chicago USA.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.