Peste 1.300 de profesori și elevi din toată țara urmează cursuri online gratuite și unice în România, organizate de Fundația Noi Orizonturi, pe teme globale ce țin de sănătate și stare de bine, educație de calitate, reducerea inegalităților sau orașe și comunități sustenabile.

Cursurile se axează pe patru obiective de Dezvoltare Durabilă, ajutând profesorii și elevii să înțeleagă cu adevărat procesul de învățare, oferă idei, resurse, recunoaștere și o comunitate de susținere. Ele includ activități practice.

În fiecare săptămână se lansează o lecție care durează aproximativ 45 de minute și cuprinde chestionare jucăușe, filme, articole, jocuri, cântece pentru energie și provocări simpatice.

Toate provocările săptămânale sunt adaptate la situația actuală. „De exemplu, la cursul online pe Sănătate și Stare de bine avem activități practice, jocuri și informații actualizate despre Covid-19. La cursul cu accent pe Educație de Calitate vorbim în această săptămână despre decalajul în învățarea de acasă și cum îl putem recupera. Fiecare din cele 4 mari teme sunt mereu adaptate, de la o săptămână la alta, pentru a răspunde nevoilor din acest moment.”, declară Sorana Pogăcean, specialist în educație la Fundația Noi Orizonturi.

Rezultatele se văd în cele peste 5.000 de vizualizări săptămânale pentru o singură provocare, peste 5.000 de comentarii cu testimoniale și experiențe trăite în cadrul cursurilor online. „Trăiesc una dintre cele mai faine experiențe de învățare. Sunt colegă de clasă, cursantă într-o sală de curs în care este elev și fiul meu. E atât de fain! Eu îi dau like la teme, îi mai șoptesc ca unui coleg de bancă, el îmi dă mie like la commenturi”, declară unul dintre profesorii care participă gratuit la cursuri. Cursurile nu au limită de vârstă, se fac în ritmul propriu și înscrierea este gratuită.

Elevii și profesorii își pot înscrie activitățile în concursul Campioni ai Planetei realizat de Fundația Noi Orizonturi în colaborare cu Lidl România. Aceștia sunt provocați să facă o mică schimbare în viața lor pentru a contribui la cele 4 Obiective de Dezvoltare Durabilă și să conecteze ceea ce au învățat la școală și în cursurile online cu informații și subiecte discutate la nivel mondial. Aceștia pot scrie un articol, filma un vlog, înregistra un podcast sau crea un prototip, susțin organizatorii, pentru ca ei să fie un exemplu, o inspirație pentru alte persoane.

Data limită de înscriere a propunerilor atât pentru profesori, cât și pentru elevi este 1 iunie, iar toate detaliile legate de înscrierea în cadrul campaniei pot fi găsite pe noi-orizonturi.ro.