Peste 5800 de corigenţi în semestrul I
Deşi, în momentul în care încep şcoala, cei mai mulţi elevi îşi doresc să încheie cu bine anul şcolar, iar notele să le aducă şi câte un premiu, acum peste 5800 de elevi îşi doresc... să ia examenul de corigenţă.
La finele semestrului I, fiecare unitate de învăţământ preuniversitar a prezentat Inspectoratului Şcolar Bihor situaţia numărului total de elevi, a celor care au situaţia la învăţământ neîncheiată, dar şi a celor care au corigenţe la diverse materii. Din cei 63.000 de elevi din judeţul Bihor, corigenţii reprezintă 8,5%, cei mai conştiincioşi fiind elevii claselor I-IV. Din cei 25.310 elevi de clase primare, au promovat 24.141 (92,4%), în timp ce numărul corigenţilor este de 842. Elevi cu situaţia neîncheiată sunt 350, iar cei neşcolarizaţi 42. Dacă în clasele primare elevii se luptă pentru a obţine premiul I şi coroniţă, pe măsură ce înaintează în vârstă nu mai pun un accent atât de mare pe studiu şi pe şcoală. În clasele V-VIII promovabilitatea este de 85,69%. Dintre cei 26.162 de elevi din ciclul gimnazial, au promovat doar 22.420, 2681 de elevi au decis ca cel puţin la o materie mediile să le fie încheiate în urma examenului de corigenţă, în timp ce 831 au situaţia neîncheiată. În momentul în care intră la liceu se presupune că elevii ar trebui să devină mai conştiincioşi, datorită examenului de Bacalaureat. Cu toate acestea, la cei 19816 elevi care frecventează liceul, gradul de promovabilitate este de doar 84,44%, în cifre absolute fiind vorba de 16.733 de tineri. Liceenii care vor susţine examenul de corigenţă sunt peste 2300, în timp ce 729 au rămas cu situaţia neîncheiată.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.