Peste 750 de bihoreni susţin, azi, examenul de suplinitor
Candidaţii care nu au obţinut notă de trecere la examenul naţional de titularizare, desfăşurat pe data de 16 iulie a.c., sau cei care nu s-au prezentat la acest examen şi doresc să obţină un loc în învăţământul preuniversitar susţin azi concursul pentru un post de suplinitor.
În Bihor, s-au înscris 751 de candidaţi, repartizaţi în trei centre de examinare. Cei care vor lua note peste 5 se pot prezenta în şedinţa publică care va avea loc pe data de 26 august, unde vor putea opta pentru un post rămas vacant, în funcţie de nota obţinută. Prioritate pentru obţinerea unui post de suplinitor o vor avea însă cei care au obţinut note peste 7 la examenul naţional de titularizare şi nu au ocupat un post de profesor titular, dar şi cei care au obţinut note peste 5 la acest examen. Deşi iniţial trebuia să înceapă la prima oră, examenul a fost decalat din cauza altor testări, cum ar fi cele pentru definitivat, astfel că va începe la ora 16.00.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.