Pe parcursul vacanței de vară, polițiștii de la siguranță școlară din Bihor acționează pentru prevenirea bullyingului, în cadrul unei ample campanii naționale.

În perioada 1 iulie – 31 august, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, prin intermediul Biroului Siguranță Școlară, derulează campania națională de prevenire și combatere a fenomenelor de bullying și cyberbullying „Când martorul vorbește, bullyingul tace! Semnalează! Vocea ta e soluția!”, coordonată la nivel național de Inspectoratul General al Poliției Române. Obiectivul principal al campaniei este promovarea unui climat sigur, incluziv și respectuos în toate spațiile în care copiii și adolescenții din județul Bihor își petrec timpul liber pe durata vacanței de vară. Polițiștii bihoreni vor fi prezenți în tabere școlare, excursii organizate, festivaluri, cluburi sportive, școli de vară, centre de zi și case de tip familial. Campania pune un accent deosebit pe responsabilitatea civică a celor care asistă la astfel de scene. Polițiștii îi încurajează pe copii, tineri și adulți deopotrivă să renunțe la rolul de simpli spectatori. Un singur gest de implicare, cum ar fi raportarea comportamentului agresiv către un adult de încredere sau către autorități, poate proteja o victimă și poate opri o escaladare violentă. Pe parcursul celor două luni de vacanță, polițiștii Biroului Siguranță Școlară Bihor vor organiza ateliere interactive și întâlniri informative cu minorii. Discuțiile vizează dezvoltarea empatiei, gestionarea pașnică a conflictelor, siguranța în mediul online și modalitățile concrete prin care copiii pot cere ajutor. În acest context, polițiștii le recomandă copiilor și adolescenților să nu încurajeze agresorii prin reacții pozitive sau prin distribuirea materialelor violente în mediul virtual. De asemenea, tinerii sunt sfătuiți să păstreze dovezile hărțuirii din mediul online și să ceară sprijinul persoanelor majore în care au încredere ori de câte ori asistă sau sunt victimele unui abuz. Prevenirea bullyingului este o responsabilitate colectivă, iar polițiștii de la siguranță școlară invită părinții, cadrele didactice și organizatorii de activități recreative să se alăture acestui demers, pentru a asigura o vară în siguranță tuturor copiilor din județ. Pe parcursul desfășurării activităților, polițiștii de la siguranță școlară vor beneficia de sprijinul polițiștilor Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și al specialiștilor Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Oradea. „Nu fi un simplu spectator! Dacă vezi o situație de bullying, semnaleaz-o! Când martorul vorbește, bullyingul tace! Semnalează! Vocea ta e soluția!”, este mesajul transmis de polițiști.