Ieri, la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 36 din Oradea a fost demarată acţiunea "Grădiniţa mea cu porţi deschise", ce se desfăşoară în cadrul parteneriatului dintre instituţia de învăţământ orădeană şi părinţii copiilor.

 

Parteneriatul ce a fost iniţiat cu mai multă vreme în urmă presupune desfăşurarea unor serii de activităţi în care să fie implicaţi în mod activ atât micuţii care învaţă aici, cât mai ales părinţii acestora, care sunt invitaţi să participe la o serie de activităţi cum ar fi: tradiţionalele serbări, organizarea de mese rotunde pe anumite teme şi chiar participarea acestora la diverse excursii care sunt organizate cu diferite ocazii. "Activitatea, care se derulează pe parcursul a două zile, a fost iniţiată din dorinţa de a face cunoscut noul sediu în care funcţionează unitatea noastră de învăţământ şi de a oferi posibilitatea părinţilor de a observa şi chiar de a participa efectiv la procesul instructiv-educativ", a precizat Lidia Petrică, directoarea Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 36 din Oradea. De asemenea, săptămâna viitoare va demara o nouă acţiune, în care vor fi implicaţi părinţii, intitulată "Educăm aşa". Este vorba, practic, despre nişte cursuri care se referă punctual la diferite metode care pot fi aplicate de părinţi în educarea propriilor copii.