Practică plătită în străinătate
Săptămâna trecută, AIESEC Oradea a demarat pentru studenţi programul Exchange, prin intermediul căruia oferă posibilitatea celor interesaţi să urmeze un stagiu de practică plătită în străinătate.
Programul Exchange oferă oportunitatea tinerilor de a face primii paşi în carieră, dezvoltându-şi astfel abilităţile şi competenţele, şi de a câştiga o experienţă deosebită în domeniul în care se pregătesc. "Astfel, o studentă de la Facultatea de Litere, prin intermediul acestui program, a avut ocazia să predea limba engleză la şcoli din Osaka şi Kobe, Japonia, intrând în contact cu oameni deosebit de comunicativi, talentaţi şi dornici să înveţe ceva nou", a precizat Adrian Şereş, vicepreşedinte AIESEC Oradea. Durata stagiului de practică variază între 6 săptămâni şi 3 ani, iar preţul pentru a beneficia de acest program este 150 euro. Cei interesaţi pot să acceseze programul online pe site-ul www.aiesecoradea.ro, până la sfârşitul lunii iunie. Programul Exchange este desfăşurat de AIESEC de 60 de ani şi este structurat pe patru domenii: management, informatică, educaţie şi dezvoltare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.