Autoritățile centrale au stabilit aspectele privind „Prima de carieră didactică”. Prima va fi emisă sub forma suportului electronic, potrivit unei informări transmise marți de Ministerul Educației.

 

Reprezentanții Ministerului Educației s-au întâlnit cu cei din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, ai federațiilor sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar și ai operatorului economic care gestionează măsurile de susținere a activității didactice emise sub forma suportului electronic pentru a clarifica o serie de aspecte privitoare la „Prima de carieră didactică” prevăzută de OUG nr. 58/2023.

Potrivit Ministerului Educației, primele vor veni pe card. După finalizarea distribuirii cardurilor pentru prima didactică, vor fi transmise informații suplimentare privind cardurile pentru carieră profesională.

„Ministerul Educației a realizat demersurile legale, conform competenței, pentru acordarea primei de carieră didactică și a primei de carieră profesională, pentru a fi respectate termenele asumate prin OUG nr. 58/2023 în ceea ce privește livrarea și încărcarea cardurilor în luna octombrie 2023. De asemenea, a răspuns constant tuturor solicitărilor Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în vederea bunei desfășurări a acestui program de sprijin pentru personalul din învățământ. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a gestionat contractarea serviciilor pentru emiterea tichetelor, iar livrarea acestora a fost realizată de Compania Națională „Poșta Română” SA”, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministerul Educației.

Conform OUG nr. 58/2023, personalul din învățământ beneficiază de următoarele prime: prima de carieră didactică (1.500 de lei) pentru personalul didactic și didactic auxiliar aflat în activitate în anul școlar 2022 - 2023 în învățământul preuniversitar și universitar de stat și prima de carieră profesională (500 de lei) pentru personalul nedidactic aflat în activitate în anul școlar 2022 - 2023 în învățământul preuniversitar și universitar de stat.

Livrarea, emiterea tichetelor și stabilirea operatorilor economici eligibili privind utilizarea fondurilor din prima de carieră didactică și prima de carieră profesională sunt atribuții care, potrivit OUG nr. 58/2023, implică activitatea unor terțe instituții.