Emoţii mari pentru absolvenţii clasei a XII-a. Aproximativ 4.800 de elevi din Bihor au susţinut ieri proba scrisă la Limba şi literatura română, în săli supravegheate cu camere de luat vederi. Absolvenţii au spus, după ce au ieşit din examen, că subiectele au fost dificile şi că nu a existat diferenţă între subiectele date la real şi cele date la uman.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, pentru acest examen, în judeţul Bihor, s-au înscris 4.847 de elevi. Subiectele au fost oarecum surprinzătoare, mulţi elevi mizând pe romane şi proză şi nu pe poezie, aşa cum s-a dat. La real, la primul subiect (30 de puncte), printre multe alte cerinţe, elevii au avut de căutat antonime pentru două cuvinte, de explicat rolul unei cratime şi de demonstrat prin două argumente că textul aparţine genului epic, pornind de la un text din „Omul din vis" a lui Cezar Petrescu. Al doilea subiect (30 de puncte) a fost unul în care elevii au trebuit să-şi demonstreze creativitate şi să spună ce cred despre rolul campaniilor de promovare a unui stil de viaţă sănătos, în 150-300 de cuvinte. Dificil a fost al treilea subiect (tot 30 de puncte) în care elevii au avut de redactat un eseu de 600-900 de cuvinte cu privire la tema şi viziunea despre lume dintr-un text poetic studiat, al lui Mihai Eminescu. La primul subiect de la uman (30 de puncte), elevii au primit un text din „Donna Alba" de Gib Mihăescu, cu nouă cerinţe, printre care găsirea unor sinonime neologice, explicarea rolului unei cratime, precizarea a două motive literare şi ilustrarea cu exemple din textul dat a două trăsături ale genului epic. La al doilea subiect (30 de puncte) elevii au avut de scris un text argumentativ de 150-300 de cuvinte despre importanţa activităţilor de îndrumare a lecturii elevilor, care să respecte trei indicaţii importante. Absolvenţii au avut mai mult de lucru la al treilea subiect (30 de puncte), acolo unde au fost puşi să redacteze un eseu de 600-900 de cuvinte despre tema şi viziunea despre lume într-un text poetic studiat, aparţinând lui Tudor Arghezi, Ion Barbu sau Nichita Stănescu.

Va ploua cu note de 7!

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor din Bihor, Mark Lukacs, nu era foarte mulţumit de subiectele date şi amenda, ceea ce ar putea fi o nouă gafă a Ministerului Educaţie, lipsa diferenţei de dificultate între subiectele de la real şi cele de la uman.

„Subiectele nu au fost simple şi nu cred că vor fi note mari. Toată lumea a fost nemulţumită, mai ales că nu a fost aproape nicio diferenţă între dificultatea subiectelor de la real şi cele de la uman. Nimeni nu se aştepta la poezie, toţi colegii mei au mizat pe proză şi roman. Eu am scris trei pagini şi mă aştept la un 9 dar vom vedea cum va decide comisia. Oricum, după ce mi-au povestit colegii, cred că vor fi foarte multe note de 7", a spus Mark Lukacs.

După prima probă scrisă, azi, 1 iulie, va avea loc proba la limba şi literatura maternă, iar pe 2 iulie, proba obligatorie a profilului (scrisă). Ultima probă, la alegere a profilului şi specializării, va fi pe 4 iulie. Primele rezultate vor fi afişate pe 7 iulie, urmând ca după contestaţii (care vor putea fi depuse în aceiaşi zi, între orele 12.00 şi 16.00), pe 11 iulie, să fie afişate rezultatele finale.