Proaspeţii titulari aşteapă deciziile
După ce au trecut cu bine de examenul de titularizare şi repartizarea computerizată, proaspeţii profesori titulari mai au puţin de aşteptat până când îşi vor putea ridica deciziile de titularizare.
Cu toate că în cursa pentru posturile titularizabile scoase la concurs au fost înscrişi peste 2.000 de candiaţi, doar puţin peste 10% aşteaptă acum sosirea deciziilor de titularizare. Dintre cei înscrişi doar 1.583 de candidaţi au susţinut proba, deşi 1.615 de aspiranţi la un post de titular s-au prezentat la examinare. Dintre ei, 32 nu au mai susţinut examenul, un dascăl fiind exclus din cauza unei tentative de fraudare, doi au fost bolnavi, iar restul au renunţat de bună voie. La final, doar 633 de candidaţi au reuşit să obţină note peste şapte, nota minimă pentru ocuparea unui post de titular. Totuşi, doar 243 au completat şi depus fişele cu opţiunile de posturi astfel că doar aceştia au fost repartizaţi. Prin urmare, au fost ocupate 127 de posturi în mediul rural şi 116 în mediul urban. După prima repartizare au rămas libere 189 de posturi, dintre care 69 în mediul urban, dintre cele 432 de catedre scoase la concurs. Cei care au fost repartizaţi aşteaptă acum deciziile, care, conform reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, vor sosi şi vor putea fi ridicate în perioada 6-10 august, de la sediul Inspectoratului Şcolar.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.