Problema violenţei în şcoli, dezbătută la ISJ Bihor
Zilele trecute, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, a avut loc o întrunire la care au participat directorii tuturor şcolilor şi liceelor din oraş, reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi conducerea ISJ Bihor, pentru a găsi soluţii viabile în vederea creşterii siguranţei în şcolile orădene.
Dezbaterea a fost structurată pe câteva compartimente pornind de la cunoaşterea cauzelor violenţei în şcoală până la riscul actului infracţional. Astfel, reprezentanţii inspectoratului de poliţie au făcut câteva recomandări pentru sporirea gradului de siguranţă din instituţiile de învăţământ. Scopul acţiunii a fost acela de a identifica principalele cauze generatoare de violenţă, cât şi modalităţile cele mai eficiente prin care acest fenomen poate fi combătut. Prin proiectele pe care le desfăşoară împreună cu municipalitatea, poliţia, jandarmeria şi alte instituţii, Inspectoratul Şcolar este preocupat de fenomenul violenţei în şcoli, încercând să descopere cauzele şi să contracareze efectele acesteia. De asemenea, în cadrul întrunirii s-a specificat faptul că există o bună colaborare între conducerea şcolilor şi poliţia de proximitate, motiv pentru care există o rată mai mică a intracţionalităţii în şcolile orădene făţă de alte oraşe comparabile cu Oradea, din punct de vedere al numărului populaţiei. "Se doreşte realizarea de către Inspectorat a unui plan cadru în care să fie prezentate obiectivele, parteneriatele de colaborare cu alte instituţii, pentru scăderea numărului faptelor antisociale din şcoli", a precizat Daniel Negrean, purtătorul de cuvânt al ISJ Bihor.
nu este bine sa faca asa ceva
nu este bine sa faca asa ceva
nu este bine sa faca asa ceva
nu este bine sa faca asa ceva
nu este bine sa faca asa ceva
Ionel Cordovan este un profesor care a facut multe eforturi pt elevii scolii din ineu si in opinia mea chiar ii pasa de soarta elevilor din ineu, spre deosebire de altii.. Nu cred ca el este violent. Eu personal am asistat la un comentariu din partea prof. Florian Ioncio catre o eleva de clasa a6a si mi sa parut revoltator. Un prof. sa ii zica unei fete de 12 ani: 'de ce nu te ridici, ti-a venit ciclu?' este total neadecvat. Asemenea profesori nu ar trebui sa fie in scolile romanesti !
tie Cordovan iti lipsesc coaiele ....te-au lovit tiganiii in ele
La Scoala INEU de Cris vilenta verbala e la ordinea zilei .... De ce nu va preocupati, insa, D-le Seres de d-na Toma- "director adjunct" care loveste elevii cu picioarele in fund pe coridoare si in salile de clasa...STOP VILOENTA
la Scoala INEU de CRIS violenta verbala si amenintarile cu bataia sunt strategii didactice ale inv.CORDOVAN IONEL proferate tuturor de la elevii pana la directori chiar nu stiati d-le insp. gen. SERES. Sau dupa dvs. asta violenta este admisa daca o practica CORDOVAN la INEU.Intrebati-l si pe d-l lider sind.TENT a avut sansa sa auda personal.