Liceenii din clasele a X-a și a XI-a, care visează la o carieră în domeniile inginerești, sunt așteptați să participe, în perioada 22 iulie – 4 august, la cea de-a V-a ediție a Școlii de vară „Edusmart”.

 

Universitatea din Oradea, organizatoarea programului „Edusmart”, are zeci de programe de studiu dedicate științelor inginerești, de la construcții la energetică, protecția mediului, robotică și până la cele mai moderne tehnologii din domeniul comunicațiilor. Orice tânăr care își dorește să devină un inginer de succes poate face primul pas din carieră la Școala de vară „Edusmart”.

În perioada 22 iulie – 4 august 2024 viitorii ingineri pot „pregusta” din viața de student, pot să ia parte la cursuri introductive, pot participa la ateliere practice în laboratoarele universității, dar și la vizite care vor avea loc la sediile companiilor partenere. Pe lângă toate acestea, cei înscriși la Școala de vară „Edusmart” vor avea parte și de activități recreative, jocuri și vizite la muzee. Cazarea, masa și participarea la toate programele derulate pe durata a două săptămâni sunt gratuite. În plus, toți cei prezenți vor primi și un kit educațional, de asemenea, gratuit. Anul acesta „Edusmart” are nu mai puțin de 79 de locuri disponibile.

„Am convingerea că, pentru tineri, acesta e locul în care poți să-ți descoperi pasiunile și să-ți dezvolți abilitățile într-un mediu dinamic și captivant. Prin programul nostru, ai acces la ateliere interactive unde poți explora lumea fascinantă a științei, tehnologiei și comunicării. Alături de echipa de studenți, ai parte de activități recreaționale care îți vor dezvolta spiritul de echipă și leadership. De asemenea, poți vizita laboratoarele noastre ultramoderne și experimenta cele mai noi tehnologii. Alături de experții noștri, vizităm companii de top unde poți afla direct de la profesioniști cum funcționează diverse industrii și beneficiezi de consiliere în carieră de la experți alături de care, să-ți planifici viitorul profesional”, spune psiholog dr. Adriana Borza, de la Centrul de Consiliere și Servicii privind Cariera (CCSC) al Universității din Oradea, organizatorul programului.

Așadar, elevii, mai ales cei din mediile defavorizate, interesați de domenii precum: ingineria, managementul industrial, protecția mediului, construcțiile, cadastrul sau arhitectura, dornici să se bucure de oportunitățile oferite de Școala de vară „Edusmart” se pot înscrie online sau folosind QR codul de pe afiș.