Profesorii documentarişti, chemaţi la specializare
Din acest an şcolar, instituţiile de învăţământ vor fi dotate cu centre de documentare, care vor lua locul bibliotecilor, în cadrul cărora cărţile sunt tot mai scumpe la vedere. De ani buni, elevii şi profesorii nu au mai avut ocazia să citească o carte recent achiziţionată, în locul acestora pe rafturile bibliotecii aşternându-se praful.
Centrele de documentare din cadrul şcolilor, care vor îmbogăţi bagajul de cunoştinţe al celor care le trec pragul, şi-au făcut deja apariţia în unele instituţii de învăţământ. "În acest an, prin modificarea Legii învăţământului, mai precis prin Legea 349, s-a introdus funcţia de profesor documentarist. Până în prezent, în Bihor, nu a absolvit cu o asemenea titulatură nici un cadru didactic, însă Ministerul Educaţiei şi Cercetării doreşte să ateste profesorii existenţi, care doresc să-şi transforme statutul, de exemplu, din profesor de istorie în profesor documentarist. În Oradea, există un astfel de centru la Şcoala cu clasele I-VIII "Alexandru Roman" din Oradea", ne-a declarat Ioan Şereş, directorul Casei Corpului Didactic din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean. Însă, funcţia de profesor documentarist presupune şi o pregătire aparte pentru cei care vor ocupa acest post. Astfel, potrivit informaţiilor primite de la Ioan Şereş, persoanele interesate care au deja studii universitare trebuie să urmeze un curs de trei semestre strict pe acest domeniu de documentarist, cursuri ce se vor desfăşura probabil la universităţile de profil din Bucureşti şi Sibiu, iar în cazul în care persoana care doreşte să fie numită pe această funcţie nu are studii superioare va trebui să se specializeze în acest domeniu. În Bihor, vor fi înfiinţate astfel de centre de documentare în unităţile de învăţământ din Diosig, Suplacu de Barcău, Tileagd, Vadu Crişului, Popeşti şi la Grădiniţa nr 35 din Oradea. Norma profesorului documentarist este de 40 de ore săptămânal ( sau în cazul unei jumătăţi de normă 20 de ore săptămânal). Ocuparea acestor posturi se va face prin concurs ( pentru 600 de elevi va fi creat un post, între 601 şi 1.000 de elevi un post şi jumătate, iar peste 1.000 de elevi două posturi).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.