Profesorii se reorientează
Sistemul educaţional devine un domeniu tot mai puţin căutat, cauzele fiind salarizarea, în principal, şi perspectivele puţine din acest sector. Pe lângă faptul că la concursurile pentru ocuparea posturilor nu sunt suficienţi candidaţi cu pregătire, există profesori care îşi abandonează profesia, căutând locuri de muncă mai bine plătite.
Postul de profesor nu se mai bucură de căutare de ceva vreme, iar la concursurile pentru ocuparea locurilor scoase la concurs, de multe ori, aproape jumătate din candidaţi nu reuşesc să obţină nota minimă pentru ocuparea locului de la catedră. Situaţia nu este diferită nici în Bihor, cu toate că posturile au fost numeroase şi oferta diversificată, acestea nu s-au ocupat nici până la acest moment, deşi au fost organizate mai multe şedinţe publice de repartizare. Un aspect mai mult decât îngrijorător este că, numai în ultima perioadă, de la începutul lunii septembrie până acum, nu mai puţin de 37 de cadre didactice au cerut desfacerea contractului de muncă, renunţând la catedră. Aceste demisii sunt cele înregistrate la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, dar numărul cererilor de desfacere a contractului de muncă poate fi mai mare, având în vedere că sunt centralizate de fiecare şcoală în parte. Şi în anul şcolar 2006-2007, 35 de cadre didactice şi-au dat demisia din învăţământ, numărul acestora fiind, conform reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, mai mare decât cel înregistrat anul şcolar precedent. Principala cauză a demisiilor ar fi salarizarea cadrelor didactice şi faptul că sporurile cresc doar odată cu obţinerea gradelor didactice şi cu creşterea vechimii. Un număr mare de demisii s-a înregistrat în rândul profesorilor de sport care, conform reprezentanţilor IŞJ, au preferat să se angajeze în structurile Ministerului Apărării şi la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Astfel că s-a ajuns în situaţia în care de pregătirea elevilor se ocupă persoane fără calificarea didactică necesară.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.